Au fost inauguraţi 14 kilometri noi din Autostrada A7 Moldova (lot 3 Pietroasele-Buzău, ultimul aferent tronsonului Ploieşti-Buzău). Se circulă exclusiv pe autostradă între București și Focșani, pe o distanță totală de aproximativ 211 kilometri, pe autostrăzile A3 și A7.
„De astăzi se circulă pe autostradă de la București la Focșani, pe o distanță de aproximativ 200 km (A3 şi A7)! S-a dat undă verde pentru circulația și pe ultimii 14 km ai tronsonului Ploiești- Buzău (parte a A7), între Pietroasele și Buzău. Construcția Autostrăzii Moldovei (A7) avansează constant, iar unirea prin infrastructură rutieră a regiunilor istorice ale României, Muntenia și Moldova a devenit o realitate”, a anunțat pe Facebook Sorin Grindeanu, președinte al PSD și al Camerei Deputaților, dar și fost ministru al Transporturilor.
În prezent, se circulă pe aproximativ 150 km din cei 319 km ai Autostrăzii Moldovei. Dacă vor permite condițiile meteorologice, până la finalul anului se vor mai adăuga 49 km, între Focșani și Adjud. În 2026, românii vor circula pe toată Autostrada Moldovei (A7) între Ploiești și Pașcani (inclusiv Centura Bacău), pe o distanță de 335 km.
În România se circulă, în prezent, pe 1.368 km de drum de mare viteză (autostradă și drum expres).

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.