După eșecul înregistrat la Europenele de Nataţie de la Berlin, s-a răspândit zvonul că Norbert Trandafir ar fi părăsit clubul Ştiinţa Municipal Bacău, pentru a se întoarce în orașul natal, Tg. Mureș. Posibilitatea ca înotătorul să retragă la “izvoare” apăruse mai demult, cel puţin în mass-media, dar nu s-a materializat. Nici zvonul actual nu are temei, după cum ne-a lămurit directorul clubuli băcăuan, Vasile Jâmbu: “Nu este nimic adevărat. Norbert a plecat în vacanţă, la fel ca ceilalţi înotători din lotul României. E normal, după un stagiu de pregătire foarte dificil. El rămâne un sportiv valoros, chiar dacă la Europene n-a prins zilele sale cele mai bune. De altfel, el are o înţelegere semnată cu noi, pe care și-a respectat-o, la fel cum și clubul a făcut-o. Desigur că ne-ar fi anunţat în primul rând pe noi, dacă era să-și schimbe opţiunea. Dar nu este momentul, iar cu cred că Norbert știe asta. Sperăm să-i aducem, inclusiv în acte, un partener de antrenament pe măsura valorii sale. Este vorba chiar de Marius Radu – care a prins o finală la Europene (la 100 m Liber – n.r.), și care oricum se pregătește de mai bine de jumătate de an tot cu dl. Ovidiu Galeru, antrenor în cadrul clubului nostru”.
Lasă un răspuns