Într-un comunicat remis redacției,Transelectrica avertizează cetățenii să nu traverseze pe sub liniile electrice de înaltă și foarte înaltă tensiune avînd asupra lor obiecte lungi, metalice. Din cauza dilatării, conductorii sunt foarte aproape de pămînt, iar trecătorii pot fi electrocutați. De asemenea, adăpostirea în vegetația de pe lîngă liniile electrice în timpul furtunilor foarte puternice poate fi riscantă, loviturile directe de trăznet în zona respectivă fiind iminente. Compania Națională de transport Energie Electrică – Transelectrica face apel la proprietarii pămîntului de sub liniile de înaltă tensiune să îndepărteze vegetația pentru a preîntîmpina electrocutarea accidentală a persoanelor aflate în imediata apropiere. În acest fel pot fi prevenite și incendiile. „Răspunderea pentru consecințele posibile asupra funcționării Sistemului Energetic Național aparține atît deținătorilor culoarelor, cît și instituțiilor care favorizează dezvoltarea vegetației în aceste culoare sau care împiedică îndepărtarea acesteia”, se mai arată în comunicat. (Florin POPESCU)
Transelectrica avertizează asupra pericolului de electrocutări
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.