De ieri, 20 iulie, programul de tranzacționare al Pieței de negociere extrabursieră al Bursei Electronice Rasdaq (ARENA-XMBS) se va desfășura în zilele de miercuri și vineri – se precizează într-un comunicat al acestei piețe. Piața va funcționa timp de o oră, miercuri și vineri, între orele 8,40 – 9,40, în afara ședinței de tranzacționare la Bursa de Valori București. Pe această piață se tranzacționează, în prezent, 638 de societăți, între care 14 emitenți sînt din Bacău. Numărul lor va crește de mîine. Piața Rasdaq și Bursa de Valori vor fuziona, iar noul sistem de tranzacționare este o apropiere a operațiunilor de pe aceastea. Introducerea în piață a ordinelor clienților se realizează sub forma unor cotații informative, iar tranzacțiile se realizează prin ordine de tip Deal. Cotație informativă reprezintă intenția (nu și obligația) de a cumpăra sau a vinde un număr de instrumente financiare la un anumit preț. Cotația informativă este introdusă în piață de negociere extrabursieră de un participant, fără a angaja în vreun fel răspunderea acestuia. Blocul minim de tranzacționare este de un instrument financiar. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.