O familie din Sascut a tras o sperietură soră cu moartea, care putea să aibă urmări deosebit de tragice. O femeie, socrul ei și fetița de 12 ani au fost loviți de un fulger. Elena Stan, de 34 de ani, se întorcea spre casă de la o rudă, unde fusese să culeagă corcodușe pentru compot. Cei trei se aflau în căruță cînd a început să plouă. „La un moment dat, un fulger a izbit din plin căruța, chiar între ei. Pe socru l-a aruncat în fundul căruței, pe mătușa mea a lovit-o în cap și a căzut fără cunoștință, iar fetița a suferit arsuri, dar nu grave, pe picior. Calul s-a speriat și a rupt hamul”, ne-a povestit nepoata victimei. Fetița de 12 ani a rămas singura conștientă, în mijlocul cîmpului, speriată că mama și bunicul nu îi mai răspund la strigăte. „Dacă nu era fetița, mama ei putea muri acolo cu zile. Nu știu cum a putut să iasă din starea aia de șoc și să își aducă mama și bunicul singură în sat. Ea a luat calul, l-a legat de căruță și a ajuns pînă la prima casă din sat, unde a alertat lumea”, a precizat nepoata. La fața locului a ajuns imediat mașina Salvării, iar victimele au ajuns la Spitalul Județean. Elena Stan a fost imediat internată și dusă în sala de operație. „Pacienta a suferit un hematom extradural parietal drept și hipoacuzie bilaterală, precum și o arsură pe piciorul drept, dar nu foarte gravă. A fost operată în urgență și acum are o evoluție bună”, ne-a declarat Sebastian Hriban, medic neurochirurg la spitalul Județean. Fetița femeii și socrul acesteia nu au necesitat internare și după ce s-au liniștit la spital au putut pleca acasă. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.