Noul sediu al muncii blochează sistematic circulația în zonă
Chestiunea spațiilor de parcare din zona sediului nou al instituțiilor băcăuane de muncă s-a agravat o dată cu mutarea oficială în imobil a Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Casei Județene de Pensii și Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Cinci zile pe săptămînă, în intervalul de lucru cu publicul, bulevardul Ioniță Sandu-Sturdza nu mai face față mulțimii de automobile, ale instituțiilor sau ale beneficiarilor, care se învîrt mai ceva ca furnicile, în căutarea disperată a unui locușor de parcare. Clădirea recent finalizată are două garaje, dar ele au fost ocupate, de nevoie, cu diverse arhive care nu mai încăpeau prin birouri. Ieri la amiază, un agent al Poliției Primăriei se străduia să facă cît de cît ordine în marea de mașini aciuate în cele mai ciudate poziții pe marginea străzii. „Mi s-a semnalat prin stație că s-a blocat circulația și am venit să mă ocup de asta”, a declarat acesta.
„Ne-am adresat deja Primăriei în legătură cu problema spațiului necesar parcării”, a precizat Gheorghe Apostu, responsabilul cu noul sediu. „Ce vină avem noi dacă sediul a fost amplasat astfel? Vom efectua în orice caz un studiu de circulație în acea zonă și, în caz de forță majoră, vom mai plasa cîte un polițist care să asigure o oarecare fluență circulației”, a comentat purtătorul de cuvînt al Primăriei Ionuț Tomescu. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.