Grupul financiar Aviva împlinește astăzi, 4 iunie, trei ani de cînd poartă acest nume. Aviva este noua denumire sub care funcționează, din 2002, Commercial General Norwich Union – societatea de asigurări formată prin fuziunea, în iunie 1998, a două mari companii care dețineau supremația pe piața britanică de asigurari – Commercial Union și General Accident, și în martie 2000 cu Norwich Union. Aviva Asigurări de Viață și-a început oficial activitatea în România în anul 2000 cu șapte agenții, în București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara și Oradea. în prezent, compania are peste 1.000 agenți și manageri, iar rețeaua cuprinde 16 agenții – Arad, București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, Oradea, Craiova, Satu-Mare și Bucuresti – 2) și 2 centre de dezvoltare (Baia Mare și Suceava), cu agenți și în județul Bacău. Pentru Aviva Asigurări de Viață România, primul trimestru al anului 2005 a însemnat o creștere a vînzărilor de 78%, față de perioada similară a anului trecut. La nivel de prime brute subscrise s-a înregistrat o creștere de 43%, pînă la 103,7 miliarde de lei față de perioada similară a anului trecut. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.