BADMINTON: Florentina Petre, Alexandra Milon și Robert Ciobotaru, toți trei de la Știința Bacău și toți trei multipli campioni naționali, reprezintă România la Campionatele internaționale de badminton ale Bulgariei, competiție dotată cu premii totale în valoare de 30 de mii de dolari și la care participă sportivi de pe patru continente, Europa, America, Asia și Africa. Băcăuanii, titulari în lotul național de badminton, vor trebui să treacă de faza calificărilor în concursul care a început ieri pentru a ajunge pe tablorile principale. Alexandra și Florentina trebuie să învingă trei adversare pentru a ajunge în faza amintită, în vreme ce Robert, liber în turul I, are de învins doi jucători ca să realizeze același lucru. Alexandra Milon a întîlnit-o aseară pe Dimitria Popstoikova (Bulgaria), iar Florentina Petre pe Sabine Franz (Austria). Concursul, care se dispută la toate cele cinci secțiuni, două de simplu și trei de dublu, se va încheia pe 10 decembrie.
în proba de dublu feminin, cuplul Milon – Petre n-a avut șansă la tragerea la sorți, urmînd să întîlnească perechea de rusoaice considerate ca favorite la cîștigarea turneului. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.