în urma concursului organizat ieri de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, doar trei profesori și-au cîștigat dreptul să ocupe funcția de director adjunct. în total, pentru patru funcții de director adjunct s-au înscris cinci candidați. Numai că în fața comisiei de evaluare au susținut interviul doar trei concurenți. Profesorii Ovidiu Trofin și Ghoerghe Ilcoș, ambii înscriși pentru funcția de director adjunct la Grupul Școlar „N. V. Karpen” din Bacău, au fost descalificați pentru că nu au întrunit punctajul minim la curriculum vitae. în aceste condiții, cea de-a doua funcție de director adjunct va rămîne ocupată cu delegație, profesorul Mihai Bărgăoanu fiind numit de ISJ să rezolve atribuțiile specifice postului.
Ceilalți trei candidați care au fost evaluați și au întrunit condițiile să devină adjuncți sînt Răducu Galeru, care va rămîne director adjunct la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău, Maria Orîndaru, la Școala 1 Onești, și Cornelia Pintilie, la Școala „Geroge Enescu” din Moinești. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.