„Trenul” salvării naționale

Desele semnale de alarmă trase în ultima perioadă nu numai de către personalități ale culturii române și jurnaliști, dar și de cititori și telespectatori în fața asediului vulgarității brutale a domniei kitsch-ului au lăsat indiferente instituțiile sau forurile responsabile ale statului român. Incultura crasă, iresponsabilitatea, primitivismul sînt caracteristicile unei societăți în agonie dominată de prezența acelorași nomenclaturiști convertiți la capitalism, acelorași personaje agramate pe care le vedem și le auzim peste tot făcînd uz de tot felul de expresii false ori pseudo-culturale, total inadecvate ansamblului și din care transpare, triumfătoare, impostura. Cu ceva timp în urmă am scris despre impactul televiziunii asupra profilului moral al tinerei generații, care a fost condamnată să-și petreacă frumoșii ani în pivnițele și în beciurile vulgarității. Mă refeream, atunci, la tot ce ni se bagă forțat pe gît și care nu respectă nici intimitatea dragostei sau a rugăciunii, nici pudoarea mizeriei, nici calmul fericirii sau maiestatea morții, ceea ce în esență nu înseamnă doar jigniri aduse bunului gust sau lipsă de decență socială, ci o adevărată lezare a persoanei umane.
Sigur că există și o parte a culturii care trebuie scrisă cu literă mare, pentru a o deosebi de numeroasele „culturi” (scrise cu literă mică) care expun ostentativ sărăcia axiologică, aroganța și vulgaritatea prin toate mijloacele de comunicare în masă (inclusiv – mai trebuie oare s-o spunem? – prin intermediul internetului). Avem nevoie, mai mult ca oricînd, de o cultură axată mai cu seamă pe idei, atitudini și soluții (culturale, bineînțeles) pentru depășirea stării de fals, de reală criză care, de la o vreme, pare că a cuprins întreg sistemul gîndirii umane. Fiindcă „spectacolul veacului – cum spunea Constantin Noica – cu lamentabilul său primat al politicului și economicului, chiar cu al științificului gol, este de așa natură încît eliberează cultura de căutarea unor sensuri în imediat… devenind astfel necesară reabilitarea unei gîndiri care să dea valoare culturală existenței noastre în lume, știut fiind că lumea valorilor din sînul culturii poate spune ceva omului și poate calibra lumea”. Este nevoie și aici, în domeniul culturii, de o schimbare care înseamnă în primul rînd ieșirea din criza care a cuprins-o.
Termenul de „criză a culturii”, din ce în ce mai prezent în publicațiile noastre ține, în ultimă instanță, ca și cel de „evoluție (progres) culturală” de judecata noastră de valoare asupra culturii la un moment dat, fiind mai degrabă exprimarea unui dezacord între starea culturii la un moment dat și aspirațiile noastre cu privire la această stare. Este, într-o frază mai clară, expresia unui sentiment de nemulțumire generat de înșelarea așteptărilor, de o debusolare pe care o simte prin toți porii consumatorul de cultură.
Influențele ce ne vin din „afară” vin să accentueze criza culturii europene. Georg Sinmel, autorul lucrării „Der Konflikt der modernen Kultur” susține că această criză este rezultatul conflictului dintre procesul vieții, care nu știe ce-i răgazul, și formele ei de exprimare culturală, care nu știu ce-i schimbarea. Pentru Oswald Spengler criza culturii europene își găsește cauza în epuizarea forțelor sufletești instrinseci, iar expresia acestui declin este civilizația. Iar gînditorul rus de orientare ortodoxă, N. Berdeaev, arată în cartea sa „Un nouveau Moyen Age”, apărută în 1927 la Paris, că această criză spirituală a lumii moderne a fost provocată de individualismul și umanismul, de liberalismul și democratismul, naționalismul monarhic și imperialismul politic, industrialismul și capitalismul cu cuceririle lor externe, viața publică stăpînită numai de pofte neînfrînate, raționalismul și ateismul, soluția finală propusă de Berdeaev fiind întoarcerea la Dumnezeu. în fine, pentru remarcabilul om de cultură Tudor Vianu criza culturii moderne își găsește sursa în „diferențierea modernă a valorilor” și, ca atare, în imposibilitatea pentru purtătorii valorilor respective de a mai îmbrățișa „punctul de vedere al totalității vieții”.
în România zilelor noastre mentalitatea îndoctrinării, ca și percepția foarte slabă față de adevăratele valori duc la o abordare indiferentă a problematicii culturii mai ales pentru unii politicieni de-ai noștri, pentru care accesul la cultură și civilizație e mai bine să fie îngrădit și aceasta deoarece un popor îndobitocit, necivilizat și pe care nu-l interesează decît supraviețuirea este mult mai ușor de manipulat, de condus, de ținut în băncuța lui. Se naște, astfel, o Românie aculturală, atipică în raport cu fizionomia poporului său. Este urgentă nevoie de proiecte culturale de durată, deoarece, actualmente, România stă sub semnul kittsch-ului, al improvizației și al entuziasmelor de moment; ca și a maniei privitului la televizor, care este unealta culturală garantată sută la sută a românului, care nu mai ajunge să facă diferența dintre o vedetă de televiziune care se exhibă doar pe sine și un model cultural care se dăruiește cu generozitate altora. Semnificative și demne de luat în seamă, în special de politicienii noștri, rămîn concluziile reputatului scriitor Cristian Bădiliță prezentate într-un interviu acordat de acesta unei publicații românești: „Elevii și studenții nu sînt formați într-o mentalitate de seriozitate cărturărească, ci într-una proastă, de afirmare a originalității. Or, în școlile franceze se învață în primul rînd disciplina muncii intelectuale; nici o instituție nu pretinde aici, în Franța, să scoată genii pe bandă rulantă. Institutele române, facultățile, centrele de studii înghit milioane de dolari fără să producă nimic valabil. Unde sînt edițiile marilor clasici? Unde sînt edițiile marilor opere din tradiția europeană făcute la nivelul celor europene? Unde sînt revistele de specialitate, colecțiile trainice? Nicăieri! Din cînd în cînd, cîte o răbufnire de orgoliu care durează doi ani, în cel mai bun caz, apoi reintrarea în balcanismul nostru, replierea asupra semiculturii de revistă de succes, cu consecințele inerente: provincialism, complexe de inferioritate și superioritate, victimizare și lamentație patetică”.
Esențial rămîne să ne putem prezenta în marele forum al culturii universale cu propria noastră fizionomie și nu prin aplicarea unei măști uniformizante, de import, care devine îndată descalificantă. Pentru noi, românii, cultura va fi trenul salvării naționale. (Romulus Dan BUSNEA)i aspirațiile

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!