Tristeți cotidiane Miercuri – 11 mai 2005

Primăvară în lacrimi

Ce mult te-am iubit, primăvară!…
Veneai la noi, la Buhuși – unde-s răzoarele florilor tale – ce revărsau pe sub castani alaiul tău, cu răbufniri de vînt cald aducînd dinspre cîmpuri o răsuflare proaspătă. Țeseai cuverturi albe și galbene, cu păpădie și bănuți; puneai în ramurile magnoliilor oliv, bulgări de spumă albă; ningeai cu scînteile zorilor portocalii peste zăpada narciselor și pe catifeaua azuriu-violet a panselelor; curgeai în chihlimbarul roz pe scoarța brună a pinilor și-n lacrimi de rouă pe lalele și toporași. Pluteai cu fluturi albi pe lăcrămioare și zambile; exaltai în ciripitul stolurilor de vrăbii și hulubi; zumzăiai cu roiuri de gîze peste peticele de iarbă crudă și urzici roșcate;
veneai cu flote de cocori albi și cu stoluri de rîndunele fercheșe, în fracuri negre. Acum, ai venit cu dîre grase de pneuri, ca niște curele, în lungul bulevardului flancat de arbori scorburoși și ințesați de sîrme pentru telecomunicații și electricitate, pe care atîrnă pînzele reclamelor. Pe poteci de asfalt, în umbra blocurilor, ești haite de cîini puricoși și turbați care scormonesc la gunoaie, ești vîrtejul de colb, de chiștoace și pungi de plastic la canalele destupate, ești gropile străzilor și jumuliturile blocurilor. Pe colonii de viruși vii, tremurînd în batiste năcliate tușești, cu ftizicii slabi, ca niște catarge. Galbenele păpădii le-ai înflorit în ochii bolnavilor de icter, carmin-vineție înflorești pe fețele livide de boschetari și cerșetori. Ai umplut orașul de hoți de portmonede goale, pustie scrîșnești morbid, ca o epavă, în vale – la fabrică; i-ai uitat pe oamenii pierduți în orizonturile lumii și-ai venit pe la vetrele lor, cu un potir de lacrimi. Ai adus, primăvară, un braț de răboaje și-ai scos casele oamenilor la mezat, pentru datorii; le-ai cernit casele, le-ai întins șfacuri în pod și le-ai turnat otrăvuri în blide. Ai pus cruzime în pumnul bărbatului, ca să-și obidească nevasta și copiii; ai dat femeii tocmeala pe bani; ai luat cinstea, ai adus întinarea, ai ucis iubirea, ai stîrnit viforul urii. Ai spart clopotele, de prea multe parastase; ai îngălbenit cimitirele și-ai înnegrit trotuarele cu oameni în doliu…
… Și-ai înnecat țara cu ape mocirloase și satanice, care-au măturat satele și-au adus urgia și potopul; ai încătușat ziariști nevinovați, cum sînt ghioceii vestirii tale…
… Cum să te mai iubesc, primăvară?!

Aurel V. ZGHERAN Aurel V. ZGHERANnit pe la vetrele lor, cu un potir de lacr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!