TENIS DE CâMP: De luni au început meciurile din calificări la Campionatele Internaționale ale României, turneu de categoria I organizat la Mamaia și care face parte din circuitul Tennis Europe Junior Under 16. Vești foarte bune vin de pe Litoral în ce-i privește pe tenismenii băcăuani. Georgiana Pătrașc, Teodor Marin, Dragoș Ignat și Șerban Rotariu, toți de la Sport Club Municipal Bacău, figurează pe tabloul principal de 64 de jucători și sînt cu toții în turul al doilea. Fiind capi de serie, Pătrașc, Marin și Ignat au avut liber în turul I. în turul secund. Georgiana (favorită nr. 16) o va întîlni pe Ioana Dinescu. Teodor (favorit nr. 9) îl va avea ca adversar pe învingătorul dintre Paul Popescu și Vlad Mihai, iar Dragoș (favorit nr. 15) se va întîlni cu învingătorul dintre Joan Surovic (Cehia) și Adrian Băjenaru.
Șerban Rotariu n-a beneficiat de aceleași avantaje precum colegii săi, dar a trecut și el în turul secund grație victoriei cu 6-1, 6-1 în fața lui Andrei Șerban. El va avea o misiune mai grea în meciul următor, cu Dragoș Suciu (favoritul 13). (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.