Ultima zi a României Mari

Ștefan RADU

Sărbătorită în Parlament încă de joi (de ce atîta grabă?!), Ziua Națională a României din acest an a avut semnificații aparte. Am asistat la ultimele festivități înainte de aderarea la Uniunea Europeană. începînd din 2007 (pînă cînd, oare?…), 1 Decembrie va fi un fel de zi a unui oarecare municipiu, a unei regiuni din marele imperiu european. Vrem, nu vrem, trebuie să consemnăm faptul că Marea Unire dn 1918 a durat mai puțin de o sută de ani. Nu vă grăbiți să mă desființați după o așa afirmație! Vă propun un exercițiu. Istoria ne-a demonstrat că orice structură de organizare a societății umane se dizolvă după o vreme. Peste un deceniu, un veac sau un mileniu – intervaluri plauzibile și deloc mari la scară istorică – și Uniunea se va pulveriza. în acel moment – nu știm cînd și ni-l dorim cît mai îndepărtat – se vor naște, pe ruinele Uniunii, noi state. Poate cineva să garanteze că la ieșire țările de astăzi vor fi la fel, în aceleași granițe? Nu cred. Ba chiar am convingerea că în locul României de astăzi vor răsări vreo două, trei state noi, dinamice și gălăgioase, cărora le vor trebui sute de ani să ajungă iarăși împreună.
Poate fără a conștientiza pe deplin, Ziua Națională din 2006, pentru români, este hotarul între două etape distincte în evoluția lor ca neam. Renunțăm la tiparele născute din entuziasmul generației postbelice de la 1918 (cînd alte imperii s-au fărîmat sub presiunea istoriei) și aderăm – fără o analiză serioasă – la noile lozinci internaționaliste. De la 1 ianuarie 2007 vom deveni, într-un mod subtil, aproape imperceptibil deocamdată, o provincie europeană. Vom respecta legile votate undeva departe, în vest, vom visa la locurile de muncă din metropolele de pe continent, vom învăța limbi străine pentru a fi acceptați în această nouă familie, ne vom îmbrăca după moda generală și vom da din coate pentru a deveni din ce în ce mai vizibili „la centru”. în anii ’60, după colectivizare, țăranii au plecat pe șantierele patriei, satele s-au golit și multe familii și-au pierdut rădăcinile. Efectele adînci le vedem acum, cînd după aproape 17 ani încă nu ne regăsim matca. Ne așteaptă vremuri similare: românii vor pleca din acest colț de Europă pentru a găsi aiurea un trai mai bun, locuitorii acestei țări se vor împuțina (ca în orice provincie săracă) și o vreme vom duce cu noi, prin occident, obiceiurile și superstițiile noastre, așa cum au făcut țăranii de-acum patru decenii deveniți, prin forța împrejurărilor și a sistemului, orășeni. La fel cum astăzi politicienii noștri ne-au făcut europeni fără să ne întrebe (atunci cînd a fost vremea) și fără să ne explice în detaliu ce ne așteaptă…
A fost ultima zi a României Mari așa cum au visat-o patrioții de la 1918. âmpuținată și sărăcită de tulburele secol XX, țara asta pornește la un drum nou, lăsînd în urmă o poveste frumoasă, dar neterminată. Poate vom avea mai mult noroc în proiectul european la care ne-am alăturat. Să ne fie de bine pentru ce-am făcut pînă acum și să ne dea Dumnezeu minte și noroc pentru ce dorim să întreprindem de azi înainte! Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!