~4 min lectură 4 comentarii

Ultimele clipe din viața pilotului Adrian Cernea, luat de șuvoaie în concursul de offroad de la Slănic Moldova

Redacția Ziarul de Bacău

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul pilotului Adrian Cernea, care a murit luat de viitură în zona Slănic Moldova, unde participa la o cursă off-road, scrie stirileprotv.ro.

Cernea şi copilotul sau, Alex Tache, au condus maşina printr-o vale prin care au mai trecut și alte echipaje. Din păcate, motorul a cedat, iar sportivii au fost surprinși de apele învolburate. Copilotul a supraviețuit, dar își plânge prietenul și colegul de echipă cu care a împărțit atâtea curse.

A fost ultima cursa pe un circuit off-road, cu drumuri denivelate, pline de noroi şi gropi pentru fostul campion naţional Adrian Cernea. Împreună cu prietenul şi copilotul sau, Alexandru Tache, Adi a plecat cu încredere pe traseu, deşi era conştient de vremea rea.

Pentru prima dată, Adi a renunţat la camera video, cu care obişnuia să filmeze cursele.

În jurul orei 16.00, motorul maşinii lui Adrian, botezată PATROCLE, s-a oprit în mijlocul unui râu. Apa avea un metru, dar nu era ceva neobişnuit pentru un astfel de circuit, spun organizatorii.

Costin Fântână, președintele Comisiei Naționale de Off-road: „În acel moment, apa care era undeva până la jumătatea portierei a format ca un val şi a început să urce, să urce pe geam înăuntru. Când maşina s-a umplut de apă, au ieşit amândoi pe plafonul maşinii, pe urmă viitura a început uşor, uşor să le răsucească maşina, să înceapă să o răstoarne. Ei au fost luaţi de ape de pe plafon, când a venit valul mai mare şi au ajuns în cursul râului”

Copilotul s-a prins de un buştean, însă pilotul a fost luat de ape. Prin acelaşi loc, după câteva minute, au mai trecut trei maşini, dar din cauza gălăgiei şi a râului agitat, nimeni nu a auzit strigătele de ajutor. Abia al patrulea echipaj l-a auzit pe Alex Tache şi a sărit să-l salveze.

Costin Fântână, președintele Comisiei Naționale de Off-road: „Pe Tache Alex l-a scos râul undeva la 100 de metri, iar pe Adi Cernea, pe pilot, mai jos de el, mi-a povestit că în momentul în care era legat de buştean a stat destul de mult în apă, maşina a fost dusă şi ea de râu, mai jos. (…) Le-a acordat primul ajutor, s-a dus la Tache Alex şi i-a aruncat o şufă să poată să ajungă pe mal, iar mai jos la Adi Cernea care era şi el agăţat de nişte lemne, dar, din păcate , i-au aruncat o şufă şi nu a mai putut să o prindă, nu a mai avut puterea să o prindă şi a fost luat de ape”

Imediat au fost anunţaţi pompierii, iar organizatorii au oprit competiţia. Salvatorii au folosit o scară, pe post de punte, pentru a trece pe malul celălalt al râului.

Când l-au găsit pe Adrian Cernea, echipajele de urgenţă au început resuscitarea, dar a fost prea târziu.

Leonard Bulai, prefect: „Copilotul a fost găsit în afara albiei, iar pilotul, persoana care a fost declarată şi decedata, a fost găsită în apă, într-o zonă dinafară. Zona unde au avut loc aceste evenimente este una greu accesibilă, se află la graniţa dintre judeţul Bacău şi Covasna.”

Campionatului Național de Off-Road a avut loc, deşi era cod portocaliu de vijelii şi inundaţii. Toţi participanţii au fost avertizaţi, dar şi-au asumat riscurile pentru că o cursă pe ploaie şi noroi este ideală, spun ei, pentru off-road.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. c
    ciprian
    21 iunie 2021, 05:56
    0

    Folositi eronat termenul ” granita”,pt a semnala limita de judet!
    Dumnezeu sa-l odihneasca pe fostul pilot. Cred ca atunci cand ardem zeci de litri de combustibil doar pt divertisment , astfel de tragedii sunt iminente.

  2. T
    TRAIAN
    21 iunie 2021, 07:08
    0

    Pe oameni!pasiunea îi răpune.

  3. O
    Ofrodel
    21 iunie 2021, 09:33
    0

    Adevăratul Campion a fost și este râul.
    Așa poluat cu benzina lui Patrocle și de ulei din diferențial.
    Elvis has left the building, băgați-vă mințile în cap cu această ocupație poluantă.

  4. S
    Stefan
    21 iunie 2021, 18:10
    0

    Slănicul nu mai are demult turişti, doar barbarie.
    Iar cursele cu motoare prin pădurile seculare din zonă e una dintre ele.
    Doar la imbecili locali care nu stiu să-şi respecte mediul se poate organiza aşa ceva.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.