Un dihor operat de doi veterinari a plecat acasă „soprană”

Administrator

Pentru cei mai mulți dintre noi, dihorul reprezintă o sălbăticiune respingătoare, vînată deoarece fură găinile din poiată. Și mai e și vorba care spune că „puți ca un dihor”. Aceste făpturi au fost domesticite încă din antichitate, trăiesc în casele multor occidentali ca animale de companie și pot fi drăgălașe, jucăușe și afectuoase. Un astfel de exemplar a fost operat zilele trecute, în premieră în Bacău, de doi medici de la clinica veterinară Provet.
Mircko are opt luni, provine din Ungaria și a fost cumpărat în Italia, împreună cu alt mascul, pe cîteva sute de euro. Recent, stăpînii au luat decizia să-l aducă la castrat deoarece nu mai suportau mirosul pe care-l emana în timpul căldurilor. „I s-a făcut anestezie generală și, deși cîntărește puțin peste un kilogram, a fost nevoie de anestezic cît pentru un cîine de 15 kg. Operația de 20 de minute a decurs fără probleme, pacientul fiind trezit cu ajutorul unui antidot la anestezic. După o scurtă convalescență, dihorul s-a putut întoarce la joacă”, au explicat Alin Moscu și Rodica Gîrgîz. Ei au adăugat că tot mai mulți băcăuani au început să crească animale exotice, de exemplu șerpi sau chinchilla, și că dihorii au și ei pașapoarte de animale de companie, fiind încadrați în acte drept „pisici”. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.