Un ghetou numit România

Ștefan RADU

„Dosarul Italia” ne readuce în memorie situații penibile prin care am trecut – ca națiune – în ultimele două decenii. încă din 1990 – imediat după ce emoțiile generate de Revoluția din Decembrie, televizată în direct, așa cum niciun alt eveniment istoric nu s-a mai consumat… – au existat semnale că „lumea bună” occidentală nu ne prea înghite. A fost povestea cu „mîncătorii de lebede” care, în timp, s-a dovedit a fi mai mult o metaforă decît o infracțiune. Apoi am consemnat tulburările din taberele de romi de la periferiile marilor orașe franceze (apropo: Franța ne-a tras de urechi ani la rînd că nu ne purtăm frumos cu țiganii, însă în momentul de criză nici ei nu au procedat mai înțelept…). Am fost ultimii care am aderat, disperați, la NATO și Uniunea Europeană. Ni s-au făcut nenumărate reproșuri că nu sîntem pregătiți pentru intrarea în aceste cluburi selecte ale Vestului. Uneori, aceste vorbe aveau susținere în realitate; însă au existat și motivații exagerate. Chiar și după primirea statutului de europeni (plătim taxe la bugetul Uniunii, am deschis piețele pentru toate produsele lor discutabile, am desființat combinatele de prelucrarea cărnii, am distrus industriile deranjante pentru diversele concerne internaționale), am executat fără cîrctire toate ordinele și „sfaturile” venite din Vest. Degeaba! Strîmbăturile din nas au continuat. Marea Britanie a închis porțile pentru români, spaniolii ne-au percheziționat la margini de autostrăzi, iar foștii „colegi de lagăr socialist” ne-au interzis să muncim pe teritoriile lor naționale. Nu am spus nici pîss! N-am auzit despre vrerun protest al europarlamentarilor noștri, iar miniștrii de Externe de la București păreau paralizați de fiecare dată. Printre „rînduri”, dacă eram atenți, am fi citit intenția vechilor membri ai Uniunii de a ne transforma într-un fel de rezervație numai bună pentru turism exotic…
Și mai este o problemă, una de natură economică (totul se evaluează în euro, în profituri grase și în „chilipiruri” pe piața achizițiilor industriale). Cîtă vreme eram extracomunitari, românii ajunși la muncă pe continent erau excluși de la aplicarea condițiilor generale de salarizare. Iată, însă, că, din momentul în care am devenit europeni cu acte în regulă, angajatorii din Vest au obligația de a intra în legalitate. Dintr-odată, mîna de lucru ieftină s-a scumpit. Slugărim, în continuare, dar de pe un alt palier material. Poate de aceea românii din Italia nu mai sînt atît de utili. în plus, mulți dintre conaționalii noștri au dovedit că sînt bine calificați și că au o mare putere de muncă. După doi, trei ani de adaptare, au început să-și înființeze firme proprii (peste zece mii sînt înregistrate în Italia!), să devină ei angajatori pentru „stăpînii” peninsulari. Cu o școlarizare mai bună și cu mai puține mofturi, românii au ajuns să reprezinte o amenințare pentru lenea meridională și proasta pregătire școlară a băștinașilor. „Ieșirea din ghetou” a demonstrat că națiunea asta este mult mai vie și mai hotărîtă să iasă din „rezervația” impusă decît „bătrînele” state europane. Cerșetorii, hoții de buzunare, lăutarii jegoși reprezintă doar conjunctura, contextul care oferă posibilitatea de reacție pentru comunitățile occidentate. Trimiterea în ghetoul numit România a celor care se fac vinovați de diverse infracțiuni este doar o față a războiului. La urma urmei, derbedeii, tîlharii și criminalii ar putea fi judecați, condamnați și încarcerați acolo unde au acționat. N-am auzit ca un hoț din Bacău dovedit că a tîlhărit la Oradea să fie trimis în județul de origine pentru a fi judecat și pedepsit… Cam tot așa stau lucrurile la nivel de Uniune: România a devenit, de la 1 ianuarie 2007, un fel de județ al Europei. Românii au aceleași drepturi și responsabilități pe tot teritoriul continentului. Nu mai sîntem o problemă din Est; sîntem o problemă europeană. Dacă ne-au vrut doar ca piață de desfacere și cîmp de luptă pentru marile concerne transnaționale s-au înșelat. Am devenit ai lor cu bune și rele, cu genii și mitocani, cu hoți și justițiari. Eu nu vreau să fiu ghetoizat cu acordul politicienilor pe care i-am votat! „lumea bună” occidentală nu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!