Dintre toate comentariile și analizele pe care le-am citit pe tema fondurilor europene, a greutății cu care noi, românii am fost (in)capabili să accesăm mulțimea de oferte din cele șapte programe structurale pe care Uniunea Europeană ni le-a pus și nouă la dispoziție pentru finanțare, am reținut o opinie. Anume că „cheltuirea fondurilor europene în România poate fi asemuită unui iceberg: ne place partea vizibilă (treimea de deasupra apei), dar nu ne place restul, adică munca, piguleala, hârtiile… Ne place să gândim și să scriem proiecte, dar prea puțin să le ducem la bun sfârșit. Proiectele cu finanțare europeană înseamnă hârtii, înseamnă să faci lucrurile corect, nu funcționează pe principiul «las’ că merge și așa». Proiectele cu finanțare europeană înseamnă, în primul rând, implementare și finalizare.”
Ce părere aveți? Să aibă dreptate comentatorul? Cunosc o sumedenie de întreprinzători care ar spune „da” și chiar o puzderie de nonîntreprinzători care ar întări ideea. Eu, unul, nu sunt de acord!
Viața, mai ales profesia, m-a adus foarte aproape de implementarea celui mai avansat dintre cele șapte programe de finanțare, Programul Operațional Regional – REGIO. Am calitatea de „comunicator” în acest program, pentru că Autoritatea de Management a programului a găsit această formă de colaborare cu toți cei care pot multiplica informațiile din program. Nicio altă autoritate de acest gen, din celelalte programe, nu o face. Am stat de vorbă cu sute de oameni interesați, am auzit sute de păreri și de opinii, dar mai ales am văzut cum unii au reușit să acceseze și să pună pe picioare proiecte de milioane de euro. Am întâlnit, însă, și oameni aproape disperați, descurajați, mâhniți, bănuitori că lucruri necurate i-au împiedicat să ajungă la fondurile europene visate, că birocrația distruge totul, că fără relații nu reușești etc.
Da, Europa este mai plină de birocrație ca România. Nici pe la ei nu sunt croite regulile cum trebuie. Da, avem și noi „faliții” noștri, care aspiră la bani nemunciți și își fură singuri căciula. Un amic, agricultor cu ștaif în județ, și-a luat un tractor performant cu bani europeni. Altul, de aceeași talie, deja pățit cu un proiect similar, l-a tras de mănecă, pentru că tractorul cu pricina lucra închiriat prin sat în loc să scormone pământul prin ferma pentru care a fost considerat „eligibil”. „Ai să dai banii înapoi – l-a avertizat amicul pe fermier – pentru că ai deturnat fondurile pe care le-ai primit”. Așa s-a și întâmplat. Fermierul cu tractorul văzuse doar partea de sus a icebergului și a crezut că i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Și câți nu sunt ca el…
Da, pe această parte a poveștii, un iceberg amenință România, blocată în bună parte de Comisia Europeană, care a presuspendat multe dintre axele unor programe de finanțare. Sunt, însă, destule exemple de reușită și către acestea ar trebui să privim. Dar despre ele vorbim altă dată.
Petru DONE
Lasă un răspuns