• el a hotărît să-și pună capăt zilelor cu pastile pentru că suferea de o boală incurabilă
Răzvan Fecioru, medic veterinar în comuna Izvoru Berheciului, și-a pus capăt zilelor după o formulă pe care meseria l-a învățat să o aplice numai la animalele grav bolnave. Medicul, în vîrstă de 42 de ani, suferea de mai mulți ani de o boală incurabilă a sistemului nervos, care îi făceau aproape imposibile deplasarea și comunicarea cu cei din jur. Veterinarul a fost internat în stare extrem de gravă sîmbătă seară, după ce s-a otrăvit voluntar cu stricnină și a intrat în comă. Timp de mai bine de 24 de ore, Răzvan Fecioru a fost tratat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, dar nici măcar aparatele de resuscitare și respirație artificială nu au mai reușit să-l mențină în viață. Medicul veterinar care s-a otrăvit cu stricnină a murit duminică noaptea, lăsînd în urmă un mister greu de elucidat. Potrivit unor surse care doresc să-și păstreze anonimatul, el considera că devenise o povară pentru familie și a preferat să se sinucidă. Se pare că el a reușit să-i spună soției că s-a otrăvit, dar a ajuns la spital în stare de comă profundă, din care nu și-a mai revenit.
Nimeni, mai puțin familia care a refuzat orice relație cu presa, nu știe dacă veterinarul din Izvorul Berheciului a înghițit o supradoză de stricnină de uz uman sau pastile de stricnină folosite la eutanasierea animalelor. Deși pare incredibil, fiolele de stricnină sînt folosite ca tratament al pacienților cu boli care afectează nervii, dar medicamentul nu este eliberat decît într-un regim strict, în cantități foarte mici, care nu pun în pericol viața pacienților care au nevoie de acest tratament. În acest caz, varianta otrăvirii cu stricnină de uz uman este greu de acceptat și nu ar putea rămîne în picioare decît cea a folosirii pastilelor de uz veterinar. Misterul morții medicului veterinar Răzvan Fecioru este astfel sporit și mai mult, pentru că specialiștii din domeniu spun că pastilele de stricnină au dispărut din cabinetele veterinarilor de vreo zece ani. Sinuciderea similară unui gest de eutanasiere va fi elucidată, probabil, de medicii legiști care vor efectua necropsia cadavrului, și de polițiștii care vor ancheta cazul medicului veterinar. (Z.B.)
Lasă un răspuns