Mihai VIERIU
Stația de epurare a apelor reziduale Moinești, punct de activitate ce aparține societății „Prest Serv” din localitate și care are ca unic acționar Consiliul Local, va intra într-un amplu program de modernizare și reabilitare. „Noi am solicitat derularea acestui program și am primit acordul favorabil din partea consilierilor municipali. Motivația doleanței are la bază faptul că stația de epurare este un obiectiv ce face parte din domeniul public, fiind în administrația noastră. în momentul de față, „Prest Serv” plătește penalități pentru că apa epurată nu întrunește condițiile de conformitate cu normele impuse de normele și legislația actuală”, ne-a declarat Relu Adam, director la Prest Serv Moinești. Lucrarea în cauză urmează să se deruleze pe baza investițiilor obținute prin „Programul Phare – 2005 – coeziune economică socială”. Din întrega finanțare care, estimativ, poate ajunge la 1.000.000 de euro, 10% va fi acoperită din bugetul local moineștean. Deocamdată, proiectul este în stadiul întocmirii studiului de fezabilitate, care costă 100 mii de lei. „Dacă nu vor exista impedimente majore, modernizarea și reabilitarea Stației de Epurare Ape Reziduale va fi finalizată în maxim un an de zile”, a mai completat Relu Adam. urmează să se deruleze pe baza investițiilor obținute prin „Programul Phare – 2005
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.