La Onești se va deschide, astăzi, 8 ianuarie al doilea magazin „Penny Market”. Magazinul este amplasat pe varianta ocolitoare a municipiului Onești, în apropierea străzii Belvedere și a podului peste rîul Cașin din zona Mal. Noua construcție, proiectată de firma Bocatin Construct Ploiești, păstrează arhitectura rețelei de magazine Penny Market. Magazinul beneficiază și de o parcare încăpătoare, pentru autoturisme. Construcția noului magazin a început la sfîrșitul lunii iulie 2006, la o lună după obținerea autorizației de la Primăria Onești. Deși termenul de finalizare a lucrării a fost stabilit pentru 26 iulie 2008, constructorul, firma oneșteană Conis-Star, a încheiat lucrarea într-un timp record. Primul magazin Penny Market a fost deschis, în Onești, în octombrie 2005, și a fost amplasat la ieșirea din municipiu spre Bacău. Cele două magazine sînt singurele de acest fel din județul Bacău și aparțin grupului german Rewe.
Grupul german mai este prezent în județul Bacău prin magazinele Billa și Selgros-Fegros, din Bacău, iar în România și cu magazinele XXL Megadiscount și Penny Market. Grupul este reprezentat în peste 14 țări europene, cu o cifră de afaceri de peste 40 de miliarde de euro și un număr total de angajați de peste 187.000. în afară de comerțul en detail din domeniul alimentar, Rewe mai este activ la nivel european și în domeniul turismului, cît și cel al comerțului cu articole de tipul Do-It-Yourself. în România, concernul numără peste 1.000 de angajați (XXL Megadiscount și Penny Market), iar împreună cu Billa și Selgros, grupul numără cîteva mii de angajați.
Magazinul Penny Market are o suprafață de 750 de metri pătrați și un sortiment de 1.200 de articole (alimente de bază, conserve, băuturi, detergenți, produse proaspete și congelate, legume, fructe și non food). Principiul Penny se bazează pe achiziționarea de marfă din România, astfel încît ponderea principală a articolelor oferite spre vînzare să fie de proveniență autohtonă. în anumite cazuri, se apelează și la furnizori străini pentru branduri cunoscute. Grupul Rewe este considerat ca a treia putere europeană în domeniul comerțului cu alimente (marca de discount Penny). Penny conduce deja piața centrelor de discount din Ungaria și Cehia. Marketurile Penny sînt aprovizionate din depozitul central de 16.000 mp din București. în județul Bacău, un sistem de comrcializare cu disount este Plus, cu trei magazine deschise în Bacău.
Programul de funcționare a noului „Penny Market” din Onești este între orele 8,00 – 21,00 – de luni pînă sîmbătă și între orele 9,00 – 18,00 în zilele de duminică. (Ion MORARU, Petru DONE)eniul comerțului cu alimente (marca de discount Pen
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.