~2 min lectură 0 comentarii

Un prim trofeu, din nou aproape

Redacția Ziarul de Bacău

După ce în ultimii ani a pierdut un campionat la golaveraj, de două ori Cupa României și o dată Supercupa, Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău poate obţine în sfârșit un trofeu. Toate competiţiile amintite au fost pierdute în favoarea campioanei și deţinătoarei Cupei din acești ani, HCM Constanţa. Poate că a venit momentul ca picătura băcăuană să găurească stânca dobrogeană.

Sport 260814HANM

Cele două formaţii au o altă faţă decât anul trecut. Campioana se află într-o situaţie foarte grea. În ciuda rivalităţii și a trofeului pus în joc, pericolul de desfiinţare prin care trec constănţenii nu ne bucură. Ar putea atrage sancţiuni majore din partea EHF, dacă HCM nu va evolua în preliminariile CL. Ar slăbi campionatul intern și i-ar reduce cota de interes. Dar asta se va vedea în septembrie. Deocamdată, HCM Constanţa își va apăra șansele la Brașov și o va face cu un lot încă redutabil, în ciuda plecărilor unor jucător foarte buni, precum Şimicu, Csepreghi și Criciotoiu.

De partea cealaltă, Ştiinţa nu mai are opt jucători buni din garnitura ce a încheiat campionatul trecut. Au plecat trei stranieri – Tevzadze, Rusia și Da Silva, au venit alţi trei în loc – Pinonnen, Tokic și Masachs-Gelma, iar cu antrenorul Garralda se fac patru, plus Câmpan, de la Odorhei. Deocamdată, vicecampioana este într-o criză de omogenitate, așa cum ne-a relevat în cele trei turnee pe care le-a disputat. Spre deosebire de cele nouă partide amicale ale băcăuanilor, Constanţa a disputat doar una, 26-24 cu Steaua, la București. Dar campionii și-au păstrat banca tehnică și omogenitatea.

Cu toţii avem în minte două dintre ultimele trei meciuri Constanţa – Bacău, mai precis senzaţionala finală a Cupei României (45-44) și meciul decisiv pentru titlu (24-19 în favoarea Ştiinţei, dar aurul a rămas Constanţei). Este greu de dat un pronostic, însă am fi mulţumiţi cu un meci la fel de spectaculos ca cele amintite.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.