Un salariu întreg pentru pregătirea unui copil de școală

Administrator

Ceva mai bine de cinci sute de lei noi. Cam atît ar trebui să aibă în buzunar un părinte atunci cînd merge la magazin să îi cumpere copilului său tot ce îi trebuie pentru școală. Banii aceștia îi ajung, însă, numai dacă este cumpătat și cîntărește cu grijă fiecare obiect pe care îl cumpără. Pentru că dacă are de gînd să cumpere un ghiozdan de calitate mai bună, un penar burdușit din librărie cu tot ce îi trebuie și cîteva seturi de acuarele mai de soi, atunci poate fi sigur că jumătate din bani sînt deja cheltuiți. Sumele ating dimensiuni amenințătoare pentru bugetul casei, dacă în familie există doi sau mai mulți copii. Toți au nevoie, la începerea școlii, de uniforme, încălțări și ceva haine mai groase de toamnă, iar toate aceste lucruri sînt, de multe ori, mai scumpe decît produsele pentru adulți. în plus, familiile care au copii la școlile generale vor trebui să nu uite că la unele unități de învățămînt uniforma este obligatorie. Părinții care au fetițele însrise la una dintre aceste școli unde uniforma este obligatorie trebuie să pună deoparte cel puțin 50 de lei noi numai pentru un sarafan și alți 30-40 de lei, pentru o bluziță. Cum unei fetițe îi trebuie cel puțin două-trei bluzițe de schimb și mai are nevoie și de ciorăpei și pantofiori, suma aceasta poate ajunge la valori de cel puțin două ori mai mari. Tot la peste 80-90 de lei se ridică și cheltuielile necesare pentru cumpărarea vestei, vestonului și pantalonilor de școală pentru băieți. Dar la acesta mai trebuie și o cămașă care ajunge, și ea, măcar 25 de lei, fapt care ridică din nou cheltuielile. Dacă mai adăugăm și banii pentru rechizite, putem vedea că pentru pregătirea copiilor pentru un nou an școlar, o familie modestă care nu-și permite lucruri de foarte bună calitate, își lasă mai bine de un salariu prin magazine și librării.

Culoarea uniformei, dictată de stocurile confecționerilor

în general, uniforma de elev este obligatorie la școala primară și la
unele școli generale. Pentru părinți, însă, devine an de an o problemă procurarea unei uniforme care să aibă exact culoarea specifică fiecărei școli în parte. La sfîrșitul săptămînii trecute, o mămică disperată încerca să o convingă pe vînzătorea de la un raion de produse pentru copii din magazinul „Luceafărul” din Bacău să îi returneze contravaloarea uniformei pe care o cumpărase cu o zi înainte pentru fetița sa. „Mi-a spus doamna învățătoare că nu asta este culoarea exactă și că trebuie să îi iau o altfel de uniformă, așa cum mi-a arătat”, încerca să se facă înțeleasă mămica. Degeaba încerca vînzătoarea să explice că uniforme realizate de același producător au fost vîndute din același magazin exact pentru aceeași școală, fiindcă mămica tot nu se lăsa înduplecată. „Probabil că furnizorul nu a mai găsit material de aceeași calitate precum cel de anul trecut și de aceea diferă puțin nuanța. Am mai vîndut, însă, zilele astea, multe uniforme exact pentru aceeași școală și nu au fost probleme. Probabil că acolo unde v-a trimis învățătoarea mai sînt stocuri de uniforme de anul trecut”, mai spunea femeia din spatele raionului. Mămica, însă, nu s-a lăsat pînă cînd nu și-a recuperat banii cu care s-a dus, apoi, glonț, la magazinul pe care i l-a recomandat învățătoarea ca să îi cumpere uniformă fetiței.

Uniforma obligatorie, o salvare pentru părinți

Nu numai părinții ai căror copii învață în școli unde uniforma este obligatorie trebuie să își vîre mîna adînc în buzunar pentru a-și pregăti copiii de școală. Acolo unde purtatul uniformei nu intră în
obligațiile impuse de conducerea școlii, părinții trebuie să se
gîndească la procurarea altor haine pentru școală. Pentru băieți
este necesară o pereche de blugi sau un pantalon. Prețul unei
perechi de blugi este de cel puțin 45 de lei, iar al unui pantalon de stofă ajunge și el la 40-50 de lei. Cea mai ieftină cămașă costă 25 de lei și trebuie cumpărate vreo trei. Mai sînt necesari ciorapi, pantofi, echipament pentru ora de sport, așa că prețul pentru un școlar care nu poartă uniformă la școală ajunge tot cît al unuia care trebuie să poarte uniformă permanent. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.