Un secol de la crearea comunității nevăzătorilor români

Administrator

Membrii Asociației Nevăzătorilor din România (AN), filiala Bacău, s-au reunit sîmbătă dimineață la sediul filialei din zona autogării, pentru a aniversa un veac de la apariția organizației naționale și 45 de ani de existență a comunității lor în județ. La eveniment au participat mai multe sute de nevăzători din zonă, precum și reprezentanți din partea filialelor Neamț și Botoșani, administrației băcăuane, Serviciului Public de Asistență Socială, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, jurnaliști, inclusiv de la «Radar», publicație națională adresată exclusiv persoanelor fără vedere.
Programul manifestării a început la orele 10 cu o slujbă religioasă, ținută de un preot ortodox împreună cu unul catolic. în continuare, președintele filialei, Vasile Diaconu, l-a prezentat pe noul referent al organizației, Dan Mihalcea, care a dat citire unui material cu date de ordin istoric despre comunitatea nevăzătorilor. Au urmat discursuri ale reprezentanților autorităților și ale mai multor membri marcanți ai asociației locale. Vasile Diaconu a adus în discuție chestiunea formării profesionale a persoanelor cu dizabilități vizuale. Secretarul județului, Traian Milon, a cerut Primăriei Bacău să ia unele măsuri simple pentru a veni în întîmpinarea nevoilor nevăzătorilor, precum semnalizarea sonoră la trecerile de pietoni. Constantin Carp, nevăzător, a propus instituțiilor în drept să deschidă ateliere de muncă pentru cei fără vedere și pentru persoanele cu handicap în general. Laura Damian, o altă membră a filialei Bacău, și-a povestit, pe scurt, experiența în cadrul AN, subliniind rolul extraordinar al organizației în reintegrarea ei în lume după ce și-a pierdut vederea.
în partea a doua a festivității, conducerea AN Bacău a oferit cupe și diplome membrilor cu merite deosebite pe plan cultural, sportiv sau social, iar orchestrele filialelor Bacău și Botoșani au susținut un concert cu muzică ușoară și populară. Evenimentul s-a încheiat cu o petrecere. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.