• de peste doi ani, o fetiță este de negăsit • ea și tatăl ei au fost dați în urmărire prin Interpol
O fetiță în vîrstă de șapte ani, din municipiul Bacău, și tatăl ei au ajuns să fie căutați în toată lumea, după ce au fost dați în urmărire generală prin Interpol. Acest lucru a fost decis de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău, care au ajuns în situația de a nu putea definitiva dosarul privind dispariția cel puțin misterioasă a Giuliei Păuleț. Fetița a intrat practic în pămînt de acum doi ani, cînd ultimul semn că ea s-ar afla în viață a fost consemnat în spitalul din Piatra Neamț. De atunci, nimeni nu a mai auzit de ea.
Viața zbuciumată a micuței a început la doi ani după ce s-a născut, și după ce părinții ei, Ion și Tatiana, au părăsit-o și au plecat în lume. Ion în Anglia și Tatiana, în SUA. Între timp se pronunță și divorțul, în urma căruia Giulia este încredințată mamei sale. Revenit în țară, Ion a reușit să-și convingă fosta soție să-l lase să-și vadă copilul, și chiar a reușit acest lucru, printr-o procură obținută de sora sa, Ana Ianău. Prin fel și fel de tertipuri, Ion Păuleț reușește să-și răpească propriul copil și să dispară. Singurele urme lăsate de cei doi sînt la Bicaz și Piatra Neamț, unde fetița a stat internată pentru cîteva zile. „Îi dădea telefon și o amenința pe Tatiana cu moartea. Atunci, ea a hotărît să plece din țară și a ajuns în SUA. Acolo s-a recăsătorit și aștepta să îi iasă actele legale de ședere, să își poată lua și fetița. Cînd Giulia a implinit patru ani, tatal a venit în țară și a obținut acordul telefonic de la mamă, să vadă fetița trei zile. El a organizat o petrecere la o soră de-a lui, în comuna Mărgineni. La un moment dat, a spus că pleacă cu fetița să îi ia o ciocolată și, de atunci, nu au mai fost văzuți nici el, nici fetița. Mama a făcut toate demersurile pentru găsirea fostului soț și a fetiței, dar a primit telefoane de la el că dacă nu încetează va face sex cu fetița. Mai mult, i-a cerut 50.000 de dolari, dacă vrea să își mai vadă copilul în viață”, ne-a declarat Ana P. o rudă a Tatianei.
Deoarece fetița nu este înscrisă pe nici un pașaport, polițiștii și procurorii cred că ea ar fi scoasă clandestin din țară. Familia fostei soții a lui Păuleț este convinsă însă că Giulia este în România și este ținută sechestrată. „Am verificat la frontieră, de unde ni s-a comunicat că fetița nu a ieșit din țară, cel puțin oficial. Am luat legătura și cu colegii noștri din Anglia și am aflat că la ei nu constituie infracțiune furtul propriului copil, în schimb, la noi asemenea faptă se pedepsește cu închisoarea de la una la trei luni, sau cu amendă. Persoanele care pot furniza informații despre acest copil sînt rugate să anunțe imediat Parchetul și Poliția”, ne-a declarat procurorul Manuela Munteanu, purtătorul de cuvînt al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău.
Giulia și Ion Păuleț au fost dați în urmărire internațională prin Interpol și sînt căutați în toată lumea. Mai mult, tatăl mai este cercetat și pentru nerespectarea unei hotărîri judecătorești și rele tratamente aplicate minorilor. Chiar dacă nu mai știe nimic despre fetița ei, mama i-a făcut Giuliei în America propria cameră și îi cumpără cadouri în fiecare an, de ziua ei și de Sărbători. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns