Un tînăr în căruț și-a ridicat singur o casă

• Robert Potroghiru a suferit o fractură de coloană vertebrală cînd avea 16 ani • visul lui a fost să aibă o mașină • după o discuție aprinsă cu tatăl lui a renunțat la mașină și s-a apucat să-și construiască singur o casă • după o muncă asiduă de trei ani și sacrificii la sînge, tînărul handicapt este pe punctul să-și vadă visul împlinit

Am plecat spre Barați însoțiți de Dorina Poinaru, președinta Societății Handicapaților Fizic (SHF) din Bacău. Cum am ieșit din Bacău, spre Moinești, am făcut la stînga pe un drum de țară. Ploaia din ultima vreme a lăsat pe ulițele satului numeroase bălți. La cîțiva metri după ce am părăsit asfaltul, drumul de țară a devenit anevoios. Mașina ne făcea tot mai des probleme și, chiar cînd să ne dăm bătuți, am respirat ușurați. Am zărit casa tînărului pe care îl căutam, aflată la o distanță nu prea mare de drumul principal.

Robert Potroghiru, un tînăr care se sprijea în cîrjă, ne-a ieșit în întîmpinare și, cu zîmbetul pe buze, ne-a poftit în casă. Despre el știam că și-a ridicat singur o casă. Impresionat de povestea lui, dar mai ales de faptul că a încercat, în ciuda handicapului, să trăiască ca orice om normal, am vrut să-l cunosc.

Mă așteptam, totuși, ca, în ciuda curajului său de a lua viața în piept și să-și depășească condiția, să se rușineze cînd va fi nevoit să discute despre el. N-a fost așa, pentru că Robert s-a dovedit o fire foarte comunicativă. Încet, încet aflu de la el că are 26 de ani și, pe cînd avea 16 ani, a suferit o fractură de coloană. A fost înregistrat la Inspectoratul pentru Handicapați ca asistat cu gradul I de handicap, motiv pentru care beneficiază permanent de însoțitor. „Am amețit deodată și am căzut jos din picioare. Cînd am vrut să mă ridic am picat din nou și mi-am fracturat coloana. Nici astăzi nu am aflat de la ce mi s-a făcut rău atunci. Un an de zile am stat imobilizat la pat. Apoi am fost obligat să merg doar în căruț. Ani întregi am urmat tratamente și terapii ca să pot merge acum cu ajutorul cîrjelor”, și-a început Robert povestirea.

Tînărul, căruia prietenii îi mai spun și Romică, a renunțat la școală din cauza acelui accident. Urma atunci cursurile de sculptură la o secție de la Liceul Letea din Bacău și a fost nevoit să se transfere mai tîrziu la o școală profesională. A izbutit să termine acea școală, dar examenul de Bacalaureat nu l-a susținut deocamdată.

Multă vreme după accidentul care i-a schimbat destinul, Romică n-a mai vrut nimic de la viață. Cu timpul, însă, după ce a înțeles că trebuie să trăiască, tînărul și-a luat inima în dinți și a început lupta cu propriul destin. Încet, încet a început să-și facă și planuri de viitor. Așa i-a intrat în cap că trebuie să-și ia o mașină. Era o șansă să-și ușureze deplasarea. „Pentru mașină aveam strînși vreo 400 de dolari, dar într-o zi, datorită unor reproșuri ale tatălui meu, m-am hotărît să-mi fac casa mea. M-am gîndit că ar fi bine să locuiesc singur. Și am demarat lucrările. Am tăiat toată bolta de vie din curte, unde vara jucam table, după care am început să-mi procur materialele necesare pentru construcție. Am cheltuit pînă acum 140 de milioane de lei, fără să pun la socoteală munca, plata celor care m-au ajutat și banii pentru tîmplărie”, ne explică Robert. Tînărul ne-a mărturisit că își dorește o casă nu cu foarte multe încăperi. Locuința ideală în accepțiunea lui trebuie să aibă doar un dormitor, baie și bucătărie, dar să fie foarte spațioasă.

Robert a început să lucreze la casă acum trei ani, iar rezultatele se văd. „La săpat și la turnat fundația nu m-am putut băga. Dar, în rest, am muncit singur. Căram singur găleata de 15 kilograme cu nisip din stradă. Rețeaua electrică a fost făcută de mine în întregime. Am văruit, am tencuit, mobila am făcut-o cu mîna mea din bucăți de pal. La fel stolăria. Nu am avut flex și mașină de găurit, așa că am utilizat un fierăstrău de mînă și șurubelnițe”, ne creionează el rapid munca asiduă pe care a făcut-o în tot acest timp. Proiectul casei a fost realizat tot de Robert, în colaborare cu un verișor. Prima cameră a fost una subterană, pe care proprietarul vrea să o facă în stil american, deși nu are prea mult spațiu. „Tot ce îmi doream era să fac o casă accesibilă, cu o singură treaptă la intrare, rampă pentru căruț și să fie rezistentă la cutremure. Știți voi, în caz de cutremur nu pot fugi așa de tare”, glumește amar tînărul.

Dacă pînă acum Robert a muncit de zor, de o vreme a lăsat-o mai moale cu construcția. Motivul pauzei sale temporare este lipsa banilor. El speră însă să se redreseze financiar și, cel mai tîrziu anul viitor, casa să fie gata. Mai are de tencuit bucătăria și baia, și să pună gresie și faianță. Casa lui Romică a fost ridicată în prelungirea celei părintești. Despre eforturile sale știe toată lumea din sat. Cei care îl știu îl apreciază mai ales pentru îndîrjirea lui. Pentru strădania lui de a strînge fiecare leuț și de a-l transforma într-un bun pentru casa mult visată La fel de uimiți au rămas toți cînd au văzut cum a strîns din dinți tînărul cu handicap și a muncit din zori și pînă în seară pentru proiect, la căratul materialelor și la construcția în sine.

În sat, Robert este recunoscut ca un bun depanator. „Lucrez pe comenzi: electronică, vopsitorie și tîmplărie. Am învățat și repar orice prind. Nu mă bag la televizoare. Iau tarife mai joase decît restul meseriașilor și am mai multe comenzi”, ne descrie tînărul mica lui afacere. El este și un pictor talentat și veniturile lui se rotunjesc și din acest hobby. O altă pasiune de-a lui este muzica, motiv pentru care în toată casa și-a montat boxe. Spune zîmbind că-i plac și fetele frumoase. De doi ani are o prietenă, Nicoleta, alături de care spune că a învățat să fie fidel și responsabil.

„Marele meu noroc a fost Societatea Handicapaților Fizic. Aici am cunoscut persoane asemeni mie sau cu probleme mai dificile, lucru care m-a motivat să iau viața în piept așa cum este”, spune optimist tînărul. Dorina Poinaru, președinta asociației care i-a schimbat viața lui Robert, îl va înscrie pe tînăr la Liceul Anghel Saligny, la cursurile serale, pentru ca el să-și poată lua diploma de Bacalaureat. (Claudiu TĂNĂSESCU)