Un tînăr din municipiul Bacău și-a pierdut viața în timp ce a încercat să se răcorească în Bistrița. Leonard Mateaș, în vîrstă de 20 de ani, a intrat luni seara să facă o baie împreună cu alți prieteni în lacul de acumulare al centralei electrice, însă s-a îndepărtat în larg și nu a mai putut să se mențină la suprafață. În ciuda faptului că în acel loc mai erau alte persoane, ele nu au mai putut face nimic pentru că tînărul nu a mai apucat să strige după ajutor înainte de a se îneca. Pentru scoaterea cadavrului la mal a fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare a pompierilor militari. (Dan MUNTEAN)
Un tînăr s-a înecat la scăldat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.