O bătrînă bolnavă și neajutorată, abandonată de familie, de mai bine de două luni, în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău, a fost externată. Șefa Secției de Psihiatrie, dr. Carmen Covrig, spune că la spital s-au prezentat două nepoate ale Elenei Uricaru, care au solicitat externarea. Medicii fac în continuare demersuri pentru rezolvarea celui de-al doilea caz de abandon. Este vorba de Forcoș Georgeta, de 72 de ani, din Tîrgu Ocna (str. Viitorului 14), care a fost adusă la Psihiatrie chiar de fiica ei. Ea este internată de pe 10 iulie, timp în care nimeni din familie nu a mai dat nici un semn de viață. Fiul, salariat al CFR Mărășești, refuză să aibă grijă de ea. „L-am tot sunat pe fiu, dar ne închide mereu telefonul”, spune dr. Carmen Covrig. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.