Undă verde la creditele prin Forțele de Muncă

Administrator

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Bacău a demarat săptămîna aceasta, cu două luni mai devreme ca anul trecut, creditarea cu dobînzi mici, adresată întreprinzătorilor ce înființează noi locuri de muncă pentru șomeri. „Potrivit unui contract semnat cu Banca Comercială Română, s-au alocat pentru acest an împrumuturi în valoare totală de 50 de milioane lei noi, cu o dobîndă de 25 la sută din aceea de referință stabilită de Banca Națională”, a precizat purtătoarea de cuvînt Daniela Balan. Beneficiari ai acestor credite pot fi, a explicat ea, întreprinderile mici ori medii, persoanele fizice autorizate, unitățile cooperatiste, asociațiile familiale și șomerii ce deschid firme și creează noi locuri de muncă dintre care 60 la sută pentru persoane fără serviciu. Cuantumul împrumutului se va stabili în funcție de numărul locurilor de muncă apărute, însă nu va depăși un milion de lei. Creditele pentru investiții vor fi acordate pe o perioadă de maximum trei ani, iar cele pentru cheltuieli cu activitatea curentă vor trebui returnate în cel mult un an. „De asemenea credite se pot bucura și studenții aflați la prima facultate, dacă au maximum 30 de ani și înființează persoane juridice”, a mai spus oficialul.
în 2005, primul și cel mai mare credit de profil acordat de AJOFM a ajuns în comuna Răcăciuni, la brutăria societății Euronic. „Făcusem deja investiția, dar mai aveam nevoie de niște bani, ca să-mi aliniez activitatea la standardele europene, și împrumutul de la Forțele de Muncă mi-a părut o bună oportunitate. Am prosperat și am creat și 25 de locuri de muncă”, a declarat administratorul Nicolae Dumitru, a cărui firmă a beneficiat, în octombrie, de 250.000 lei noi. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.