Unde-s horele de altădată?!…

Surprinde, în ultimul timp, o prosperare a metodicii predării anumitor materii de către unele cadre didactice. Ceea ce caracterizează în primul rînd această metodică este fixarea unei tematici care vizează întreținerea bunei dispoziții a elevului. Cele mai „complexe” acțiuni în acest sens sînt pasivitatea, lăsatul în pace, necicăleala, voia bunului plac al elevilor.
O altă formă de „educare” ca mijloc de limpezire a minții este antrenarea elevilor la distracții în discoteci atît de „prestigioase” încît pînă și tencuiala pereților plesnește iar, în comparație cu ele, rafalele tunetelor sînt cu-adevărat suave.
Pentru a nu se păcătui împotriva divinității deoarece școlile – dacă nu sînt, ar trebui să fie sanctuare – distracțiile se consumă în baruri sau restaurante, uneori în ambianța vioiciunii de spirit a unor cadre didactice sau părinți. Aceste distracții epuizează sistemul nervos al copilului.
în locantele cu pricina consumul de alcool – în doze mai mari sau mai mici, supune voluptăților bahice pe maturi deopotrivă cu copiii, producîndu-se perturbări de atitudine și comportament. Expresiile cele mai insidioase, atît de obișnuitele „stihuri” în atare împrejurări „îmbogățesc” vocabularul elevilor îndeosebi cu noțiuni care țin de anatomia și fiziologia omului. Ele se substituie bunului simț și legitimează vulgaritatea.
Toaletele acestor locante – comune copiilor și maturilor – sînt preschimbate în laboratoare de studiu practic al anatomiei și fiziologiei umane comparate. Și atunci ne întrebăm noi, cei care am trăit și vremuri nu prea îndepărtate: unde-s horele de altădată!?… Cînd se încingeau hore și sîrbe sub bolta cerului, înfiripîndu-se chiote și strigături voioase și satirizante! Stăteau babele pe prispe chicotind de zor și punînd tot satul la cale, fiecare cu mai multă grijă asupra altora și luînd mai puțin seama la ograda sa. Se făleau cu flăcăii și fetele lor și aruncau vorbe pizmașe asupra odraslelor aflate la două-trei babe mai încolo. Lăutarii tuciurii trăgeau cu foc de arcușuri, întindeau de armonici cît îi țineau brațele și băteau în tobe de răsunau văile, iar flăcăii și fetele frămîntau pămîntul sub călcîiele aprinse. Șiruri de copii desculți se zbenguiau pe șanțuri, cîinii mîrîiau și se încăierau în hore cîinești. Mugeau vacile flămînde și neadăpate, miorlăiau mîțele pe coamele caselor, mai toate pustii și numai bune de prădat cînd se făceau hore în sat. Pe înserate, înainte să plece pe la casele lor, moșnegii își trăgeau babele în vîrtejul „corăgheștilor” și „chisau” cu ele pămîntul pînă le trosneau oasele. Plecau după aceea acasă și, în sat, una cîte una, se aprindeau lămpile. După un timp ele pîlpîiau și se stingeau, pe rînd. Oamenii țineau taifas în pat atîta vreme cît mai puteau îngăima vreo vorbă, și-apoi adormeau buștean, sforăind, la întrecere cu motanii. La horă, lăutarii nu slobozeau, pînă se crăpa de ziuă, flăcăii și fetele, care mai apoi se mai răreau; doi cîte doi dispăreau pe la dosuri și se pupau de mama focului! în zori rămîneau lăutarii singuri, doar cu cîte vreun chefliu care ridica spre cer, ca pe un stindard, cîte o ulcică cu vin și bătătorea, clătinîndu-se, locul pe care se așternea pulberea prafului.
Unde-or fi horele de altădată?!… Că de-o vreme avem parte doar de decibelii discotecilor! (Aurel V. ZGHERAN) Aurel V. Zgheran
i horele de altă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!