UniCredit Țiriac Bank a redus la 24 de ore timpul necesar pentru luarea deciziei de aprobare a facilităților de credit pe termen mediu și scurt pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM). Procedura de aprobare rapidă este aplicată la creditele fără garanții, a căror valoare nu depășește un milion de lei. „Pentru IMM-uri – spune Simona Lăcătuș, director de Clienți IMM la UniCredit Tiriac Bank – este important răspunsul rapid atunci când aplică pentru o facilitate, mai ales dacă aceasta are ca destinație finanțarea activității curente. Așa că am redus la minimum posibil timpul de analiză a dosarelor, pentru a le putea pune la dispoziție resursele potrivite, la momentul potrivit”.
Clienții IMM care aplică pentru o nouă linie de credit pâna la 31 mai beneficiază de comision de acordare zero. Pentru a beneficia de aceasta promoție, companiile trebuie să aibă o cifră de afaceri de maxim trei milioane de euro și să dețină sau să achiziționeze un pachet de cont curent pentru gestionarea lichidităților. „Numărul cererilor de credite din partea clienților IMM a crescut cu aproximativ 10 – 15% în primele trei luni din 2014 față de intervalul similar al anului trecut, în cazul băncii noastre” – a precizat Simona Lăcătuș. Ea consideră că asistăm la o revenire a încrederii pe acest segment și la o reluare a planurilor de dezvoltare de către firme.
Andra a zis
Topul miliardarilor infractori: Liviu Tudor a luat credite de 8,4 milioane de dolari de la Bancorex şi nu le- a mai dat niciodată banii înapoi
Considerat drept cel mai mare jaf postdecembrist, falimentul Bancorex a adus în sapă de lemn o ţară întreagă, dar i- a îmbogăţit pe foştii securişti şi oamenii de paie ai acestora. Una din marionetele Grupării de la Bacău, aşa cum era cunoscut în anii de după 1990 grupul de interese condus de Viorel Hrebenciuc şi Corneliu Iacobov, este nimeni altul decât miliardarul Liviu Tudor. Pe vremuri era „găinarul” grupării Hrebenciuc, acum pozează în mare proprietar de terenuri şi birouri în Bucureşti. De asemenea o mulţime din bogaţii de astăzi ai României au trecutul strâns legat de jaful Bancorex.
Falimentul Bancorex a însemnat 2,4 miliarde de dolari pierduți de România, 8 la sută din Produsul Intern Brut de la acea vreme. Astăzi, după 15 ani de la faliment, statul încă se mai chinuie să recupereze un miliard de la cei care și- au construit imperii financiare cu banii luați de la Bancorex, în anii ’90. Culmea, unii dintre foştii clienţi care nu au dat banii înapoi sunt extreme de uşor de găsit, pentru că apar în fiecare zi în spaţiul public şi pozează în oameni cinstiţi.
Nu mă întrebaţi cum am făcut primul million de dolari? I- am furat de la Bancorex!…
Informatiile in detaliu sunt pe http://textuploader.com/rz2l in clar si am dat de ele din greseala