în ciuda avertismentelor din ce în ce mai dure lansate de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Bacău, în fiecare lună, unii asigurați, cu bunăvoința medicului de familie, continuă să facă abuz de dreptul la medicamente și investigații paraclinice gratuite. Astfel, în primul trimestru din acest an, 50 de persoane au beneficiat de opt pînă la 12 rețete. în primele trei luni, 15 pacienți au luat 157 rețete, de unde rezultă o medie de 15 prescripții medicale de fiecare, ceea ce depășește cu mult un necesar justificat. „Este un număr extrem de mare de rețete, ceea ce arată că, de fapt, ei și-au făcut stoc de medicamente”, consideră doctorița Maria Tioc, directorul CAS Bacău. Unii asigurați, culmea, se înregistrează cu mai multe rețete pentru aceeași afecțiune, date în aceeași zi sau la intervale de timp extrem de scurte. Un oneștean, suferind de senilitate și glaucom, primește în 4 ianuarie două rețete, iar în 5 ianuarie alta. Pe 2 februarie i se scrie o rețetă cu șase medicamente, pe trei, alta, cu trei produse farmaceutice, iar pe 27, din nou. în martie, istoria se repetă. Și mulți alții figurează cu cîte două rețete, pentru aceeași boală, eliberate în aceeași zi, după care, pînă la sfîrșitul lunii, au mai luat și altele. „Pe lîngă că au multe rețete, medicamentele recomandate sînt și foarte scumpe, numai din cele de import. Unii dintre cei cu un număr mare de rețete fac parte din categoria persoanelor cu drepturi conferite de legi speciale și, ca atare, Casa de Sănătate suportă integral costul medicamentelor”, mai spune doctorița Maria Tioc.
32 medici de familie „miliardari” la rețetele prescrise
Conducerea CAS Bacău susține că și anul trecut unii pacienți și medici au făcut abuz de rețete, dar și de bilete de trimitere la analize. în 2005, au fost date aproape 500.000 rețete și 68.008 recomandări pentru investigații paraclinice. „Biletele de analize scrise numai de medicii de familie se ridică la 26,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă suma totală alocată pentru asemenea investigații în ambulatoriu. Noroc că anul trecut au mai fost 16 miliarde lei pentru laboratoarele spitalelor. Sînt 32 de medici de familie care au prescris anul trecut rețete de peste un miliard de lei și analize în valoare foarte mare, de sute de milioane de lei”, afirmă doctorița Maria Tioc. La rețete, capul de afiș îl deține un medic din Bacău, cu prescripții de medicamente în valoare de două miliarde lei, iar la analize medicale, unul din Onești, cu investigații paraclinice în valoare de 315 milioane lei. Ei ne-au explicat că au mulți pacienți cu boli cronice și copii, ceea ce justifică numărul mare de rețete și bilete pentru analize. Și, totuși, conducerea Casei consideră că medicii în cauză mai trebuie temperați. „Dacă plafonul la medicamente și analize va trece la ei, vor avea mari probleme de adaptare. Le vom atrage în mod serios atenția. în țările occidentale, în cazul în care un medic prescrie medicamente foarte scumpe, se merge pînă la rezilierea contractului cu el”, a mai spus doctorița Maria Tioc. în perioada următoare, conducerea CAS Bacău va verifica pe fiecare pacient aflat în top dacă se justifică rețetele și analizele medicale de care a beneficiat. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.