Unii pensionari vor intra la teatru gratuit

Redacția Ziarul de Bacău

Persoanele care s-au pensionat după cel puțin zece ani de activitate în domeniul cultural-artistic vor avea acces gratuit la concerte, spectacole de teatru sau film, muzee sau expoziții. Potrivit unei hotărîri de guvern adoptate zilele trecute, accesul la actele culturale se va face în baza unei legitimații speciale, eliberate de Ministerul Culturii și Cultelor. Legitimația poate fi folosită doar de soțul sau soția titularului și se emite pe perioadă nedeterminată. „Ne așteptam la o astfel de facilitate pentru pensionarii din sectorul cultural-artistic, mai ales că mulți dintre ei sînt oameni cu merite deosebite. Urmează să primim o adresă oficială în acest sens”, ne-a declarat Iulia Radu, director adjunct al Casei de Pensii (CJP) din Bacău. Baza de date cu numele celor vizați de noua reglementare va fi realizată de Ministerul Culturii și Cultelor și va fi transmisă apoi Casei de Pensii. „Poate ar fi fost mai bine ca bătrînii să fi primit niște indemnizații complementare în locul acestei gratuități. Mă gîndesc la persoanele pensionate, de exemplu, înainte de 1989, care ar fi prefera mai degrabă niște bani cu care să-și cumpere ceva necesar, decît facilități ce poate nu le mai sînt de folos”, consideră Iulia Radu. (Alin LEANCĂ, Oana MĂGUREAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.