Elevii si profesorii Colegiului National de Arta „George Apostu”, care au reprezentat Bacaul la faza zonala a Olimpiadei Nationale de Interpretare Instrumentala, s-au intors cu rezultate onorante. Din cei 19 participanti de clasele III – VII, 11 au obtinut Premii I iar sase, Premii II si III. Dintre acestia, elevii Cojan Rebecca Antonia (clasa a VI-a; prof. Angela Pascu) si Caloianu Mihail (clasa a VIII-a; prof. Stefania – Vasiliu Olaru), inscrisi la sectiunea Pian a olimpiadei, s-au calificat pentru etapa nationala, care se va desfasura in perioada 6 – 7 aprilie, la Ploiesti. „Acesti doi elevi cred ca vor deveni pianisti de mare valoare in viitor”, a declarat Daniela Birzu, directoare a Colegiului „George Apostu”, referitor la cei doi finalisti. Cojan Rebecca este la al patrulea Premiu I pe care il obtine la aceasta competitie a excelentei in muzica. „In clasa a III-a am luat Premiul I, dar nu am luat 100 de puncte si nu am trecut la etapa nationala, in schimb in clasa a IV-a, a V-a si acum in clasa a VI-a am luat Premiul I cu 100 de puncte. Pe parcursul anilor devine din ce in ce mai dificil si e tot mai greu sa te mentii la un loc mai inalt si in fiecare an apar noi elevi cu care trebuie sa concurezi. Fiecare creste in maturitate, in expresie si devine din ce in ce mai greu sa te remarci. E foarte multa munca dar e satisfactia, e bucuria muncii. Tu depui efort dar stii ca dupa aia totul va fi rasplatit. Vreau sa ajung o pianista renumita. Si e bucuria aceea de a trai muzica, de a simti nevoia sa te exprimi cu ajutorul ei. Muzica e foarte frumoasa, iti deschide o poarta spre alte lumi, lumi necunoscute, o lume a spiritului, lumea imaginatiei”, spune tinara pianista. La faza nationala, Cojan Rebecca va prezenta acelasi repertoriu ca la Botosani, dar pe care doreste sa-l interpreze, spune ea, si mai bine. „Piesele sint la libere alegere doar genul este impus. Este vorba de un studiu obligatoriu si doua piese diferite ca stil si caracter. A avut un studiu de Concert de Moskovski, un Andante cu variatiuni, de Haydn, si Suita pentru pian „Circul”, de Turina. Rebecca este o eleva foarte silitoare, foarte tenace, munceste foarte mult si munca ei incepe din vacanta de vara. Reuseste sa imbine si vacanta si studiul si face cu daruire ceea ce face, si cu credinta in Dumnezeu. Si Dumnezeu o binecuvinteaza. Are multa sensibilitate si transmite”, spune profesoara Angela Pascu despre eleva sa. Din echipa care a reprezentat Bacaul la faza zonala a Olimpiadei Nationale de Interpretare Instrumentala au mai facut parte elevii Lacatos Mark Iosuah (clasa a III-a; Premiul I; pian), Rusu Alexandra Ioana (clasa a V-a; Premiul I; pian), Coman Johan (clasa a IV-a; Premiul I; vioara), Rotariu Daniel – Andrei (clasa a VII-a; Premiul I; vioara), Ciceu Stefan (clasa a III-a; Premiul I; violoncel), Filip Andrei (clasa a VII-a; Premiul I; oboi), Rotariu Razvan – Ionel (clasa a VIII-a; clarinet; Premiul I), Rotaru Miruna Iuliana (clasa a VIII-a; Premiul I; nai), Rotariu Razvan (clasa a VIII-a; Premiul I; percutie), Laslau Andrei (clasa a VII-a; Premiul II; pian), Dionisie Andreea Alina (clasa a VII-a; Premiul II; violoncel), Mihaila Diana – Elena (clasa a VI-a; Premiul II; chitara), Rotariu Mircea (clasa a VI-a; Premiul II; chitara), Chifu Maria (clasa a III-a; Premiul III; pian), Juganaru Miruna Nicola (clasa a IV-a; Premiul III; pian), Luca Brândusa – Andreea (clasa a V-a; mentiune; vioara) si Minica Teodora – Iuliana (clasa a VII-a; Diploma de participare; pian). Etapa zonala a competitiei s-a desfasurat in prima saptamina a lunii martie, la Liceul de Arta „Stefan Luchian”, Botosani, si a atras participarea a 180 de elevi de gimnaziu din opt judete: Bacau, Galati, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui, Vrancea si Botosani. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns