• medicii specialiști le recomandă bolnavilor cronici să facă și un vaccin suplimentar, care distruge bacteriile ce declanșează infecții respiratorii în perioada rece
În plin sezon al infecțiilor respiratorii declanșate de viruși și bacterii, medicii specializați în boli pulmonare consultă zilnic în cabinetele policlinicii TBC cel puțin 20 de băcăuani care suferă de viroze. Numai săptămîna trecută, în registrele medicilor de familie, ale specialiștilor în boli contagioase și ale celor care se ocupă de bolile pulmonare au fost înregistrate 1.183 de cazuri noi de viroze și încă 310 bolnavi de pneumonie. Puși la pat de boală, mulți dintre ei se gîndesc că vaccinarea antigripală îi va scăpa pe viitor de o nouă infecție respiratorie și se grăbesc să intre în posesia antidotului. Specialiștii spun însă că acesta este un mit și că vaccinarea antigripală nu ne pune la adăpost decît de virușii gripali. „În fiecare an, Institutul de Virusologie stabilește statistic tulpinile de viruși gripali care vor circula în respectivul sezon rece. Pe baza acestor aprecieri se stabilește și compoziția vaccinului din acel an. Vaccinul antigripal nu ne pune însă la adăpost de viroze. Singurul mod în care putem evita o eventuală viroză este administrarea de produse care să stimuleze imunitatea organismului”, ne-a declarat medicul Dragoș Ungureanu, medic la spitalul TBC.
Leacurile pentru sistemul imunitar sînt atît cele naturiste, cît și cele medicamentoase. „În farmacii există medicamente care întăresc sistemul imunitar și care sînt binevenite în sezonul rece. Putem începe cu binecunoscutul Bronhovaxon și terminînd cu preparatele moderne, precum Luivac și Ribomunyl. Ele sînt recomandate adulților, dar și copiilor”, a continuat doctorul Ungureanu. Mai puțin cunoscute de bolnavi, infecțiile respiratorii declanșate de bacterii și nu de viruși au și ele un dușman. „Pneumococul este una dintre cele mai răspîndite bacterii implicate în infecții. Bolnavilor cronici, chiar și celor care nu suferă de o afecțiune respiratorie, le recomand să se vaccineze împotriva acestei bacterii. Acest vaccin conferă imunitate pe o durată de cinci ani”, a explicat medicul.
În sezonul rece, cei mai expuși gripei și virozelor sînt marii fumători. „Persoanele care timp de 20 de ani au fumat cîte un pachet de țigări pe zi sînt expuse riscului de bronho-pneumonie obstructivă cronică. Depistată la timp, boala poate fi tratată, dar majoritatea fumătorilor ajung la medic atunci cînd deja o parte a funcției pulmonare nu mai poate fi recuperată nici prin tratament. Pentru acești fumători este recomandată vaccinarea antigripală de două ori pe an”, a încheiat doctorul Ungureanu. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns