Vama Bacău duce lipsă de personal

Redacția Ziarul de Bacău

Vama Bacău are pe schema de funcții 13 posturi de lucrători operativi. Fiecare dintre ei prelucrează zilnic 8,9 declarații vamale, emite o chitanță vamală, vămuiețte două vagoane, cinci mașini și 150 de tone de marfă. Cam odată la zece zile, vameșii mai întocmesc și un proces verbal de contravenție. Datele au fost puse la dispoziție de speciliștii Băncii Mondiale, care monitorizează Vama Bacău. Toate aceste operațiuni se numesc generic „nivel de încărcare al unui lucrător vamal.” Astfel de monitorizări se efectuează lunar, cîte trei zile pe săptămînă, deoarece Vama Bacău face parte, alături de cea din Giurgiu și Constanța, dintr-un program pilot dintre România și BERD, prin care se urmărește rapiditatea și eficiența cu care se efectuează vămuirea la noi.

Conform unui raport de activitate pe primele nouă luni ale anului 2002, veniturile Vămii Bacău se ridică la 480 de miliarde de lei, încasați și virați la bugetul statului. Asta fără a mai pune la socoteală înlesnirile fiscale acordate întreprinderilor mici și mijlocii, care se cifrează cam tot pe acolo ca valoare. „Avem un program infernal, fără nici o sîmbătă liberă. Acest nivel de încărcare este cel mai mare din sistemul vamal românesc. Pentru eficiența de care dăm dovadă nu cerem ninic altceva decît suplimetarea posturilor de lucrători operativi. De cinci ani fac acest lucru la Direcția Generală a Vămilor (DGV) și tot de atîta vreme ni se spune că nu sînt bani pentru mai multe posturi”, declară Vasile Șoiman, șeful Vămii Bacău.

Conform statelor de funcții de la Vama Bacău, ultimele suplimetări de posturi s-au făcut în 1998. În anul 2000 a fost o restructurare în urma căreia au plecat din instituție șapte oameni. De atunci, DGV nu a mai scos la concurs nici un post. „Direcția Generală a Vămilor este instituția care finanțează și statele de funcții. Cînd va scoate astfel de posturi la concurs, ne anunță și noi organizăm examenul. Noi l-am susținut tot timpul pe domnul Șoiman în demersurile sale, dar nu depinde de noi”, declară Eugen Butur, directorul Direcției Regionale Vamale Interjudețene Iași. Vameșii băcăuani sînt oarecum mulțumiți că măcar numărul coletelor primite de băcăuani a scăzut și nu mai sînt nevoiți să umble cu mîinile prin fel de fel de obiecte de lenjerie initimă folosite, pe care le primeau din străinătate unii dintre concetățenii noștri. „Motivul pentru care au scăzut numărul coletelor nu se datorează faptului că băcăuanii nu mai primesc pachete, ci pentru că s-au reorientat către serviciile de transport «ușă la ușă». În plus, au crescut taxele vamale. Oricum cele mai multe colete vin din Israel, peste 17.000 pe an și sînt în general haine uzate. Direcția Generală a Vămilor ne-a promis un aparat cu raze X, asemănător celor din aeroporturi, care ne va permite verificarea coletelor fără să le deschidem. În felul acesta, și vămuirea se va face mai repede. iar vameșii nu vor mai fi nevoiți să bage mîna prin tot felul de articole de vestimentație folosite”, mai spune Șoiman. Acest aparat ar urma să intre în dotarea Vămii Bacău de la începutul anului viitor. (Mirela ROMANEȚ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.