Reprezentanți din cadrul Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială (DGMSS) Bacău vor susține mîine la Primăria din Traian o nouă campanie în care șapte primari sînt așteptați să-și spună păsurile pe marginea Legii venitului minim garantat. „La instruire au fost invitate primăriile din Secuieni, Dămienești, Roșiori, Filipești, Berești Bistrița, Negri și Traian. Așteptăm ca primarii să ridice toate problemele pe care nu le-au înțeles sau pe care le-au avut de înfruntat de la intarea în vigoare a legii”, ne-a declarat Neculai Cucu, director asistență socială la DGMSS Bacău. La aceste instruiri sînt așteptați să participe, pe lîngă primari, și agenții economici, oameni simpli și factorii de decizie din comune, pentru a se pune capăt problemelor iscate de ajutorul social. „Principala problemă a primarilor este că a scăzut drastic numărul beneficiarilor de ajutor social. Oamenii muncesc cu ziua pentru 100.000 de lei, masă și băutură. la Mărgineni, din 70 de beneficiari de ajutor, mai sînt trei, iar la Hemeiuși, din cele peste 100 de dosare avizate, au mai rămas 18. Ne așteptăm ca numărul cererilor să crească la iarnă, cînd se va încheia munca cîmpului”, a mai precizat Neculai Cucu. (C.T.)
Vara i-a rărit pe beneficiarii Legii venitului minim garantat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.