• omul de afaceri Vasile Botomei, care are pregătire juridică, are plîngere penală după ce-a fost văzut pledînd în instanță la un proces • avocații Baroului Constituțional îl acuză de practicare clandestină a meseriei de avocat • Botomei spune că nu-i pasă și că este în drept să pledeze ca orice avocat
Vasile Botomei, administratorul complexului Comercial Bartolo, fostul CCB, are plîngere penală din partea Baroului de Avocați Bacău pentru practicarea clandestină a avocaturii. Asta după ce a fost văzut, acum două zile, de către Mihai Cliveti, prodecanul Baroului, pledînd într-un proces la Tribunalul Bacău. Mihai Cliveti a făcut cunoscut evenimentul colegilor săi și, împreună, au decis să ia măsuri drastice. „Era la sala de ședințe numărul 10, în calitate de apărător în dosarul nr. 11.531, unde avea depusă la dosar o împuternicire judiciară. Am decis să formulăm plîngere penală împotriva lui, pentru practicarea clandestină a avocaturii, întrucît nu face parte din Baroul Bacău”, ne-a declarat Mihai Cliveti. „Eu cred că judecătorii ar trebui să se implice mai mult în acest fenomen, să nu trateze cu indiferență faptul că în sala de judecată se prezintă astfel de persoane care să apere interesele justițiabililor”, ne-a spus și avocatul Aurelian Ionescu, decanul Baroului Bacău.
Incidentul are loc la doar cîteva zile după ce Adunarea Generală a Baroului avocaților Bacău a adoptat o rezoluție cu privire la funcționarea ilegală a Baroului Constituțional Român (BCR), o structură paralelă de organizare a avocaților care a fost inființată de
un avocat din Orăștie. BCR a fost înființat acum aproape doi ani, de către avocatul Pompiliu Bota din Orăștie, în baza unei sentințe judecătorești irevocabile, și se află în conflict deschis cu Uniunea Avocaților din România (UAR), structura tradițională de organizare a avocaților. Bota a obținut dreptul de a înființa barouri și, de atunci, în toată țara și-au făcut apariția în instanțe și membrii acestei noi structuri, care pledează, alături de avocații care fac parte din Baroul tradițional.
„Eu am dreptul să pledez în calitate de avocat definitiv”
Vasile Botomei, cel incriminat de avocații băcăuani, spune că nu se teme de plîngerea penală făcută de Baroul Bacău. El a arătat că a fost delegat de Pompiliu Bota să înființeze o filială a BCR în Bacău și că pînă acum are deja alți șapte colegi. Potrivit lui Botomei, din BCR mai fac parte avocații stagiari Daniel Mircea Prosie, Iulian Lăzărescu, Eugen Lăzărescu, Adrian Ștefan și avocații cu statut definitiv Vasile Ghigea, Adrian Ionescu și Vasile Docan. „Eu am fost împuternicit de decanul BCR să înființez o filială și în Bacău. Sînt deja șapte avocați care vor să devină membri ai acestei structuri. Au ales să vină la noi, pentru că au vrut să se înscrie în Baroul tradițional, dar sumele cerute pentru înscriere și recomandări depășeau cu mult posibilitățile materiale ale acestora, fiind de ordinul miilor de dolari”, ne-a spus Vasile Botomei. Cît despre plîngerea penală, Botomei a declarat că nu are de ce să se teamă. „Este dreptul avocaților din Baroul tradițional să formuleze plîngeri penale împotriva oricui doresc. În privința mea, îndeplinesc calitatea de avocat definitiv, fiind admis în această profesie de pe 18 februarie 2003, la BCR. Pînă la urmă, clienții au libertatea să aleagă apărătorul pe care îl doresc, care este mai eficient, care pretinde un onorariu mai mic și care dovedește loialitate față de client”, a încheiat Botomei. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns