Vederi din Bacău

Administrator

Parcul Cancicov, locul unde se împletesc pașii tuturor băcăuanilor

Ce băcăuan get-beget nu-și are cel puțin adolescența legată de Parcul Cancicov?! De statuia lui Creangă, dar mai ales de a lui Eminescu, care, mai retrasă fiind, oferea un loc de refugiu liceenilor pentru fumatul unei țigări pe ascuns. Chiar dacă, acum, toamna tîrzie aproape dă în iarnă, pe aleile parcului găsești oameni destui. E unul dintre cele mai frumoase locuri din Bacău, oaza noastră din deșertul orașului. încît istoria parcului poate însemna mai mult decît însăși istoria Bacăului – fiindcă e o istorie romanțioasă și ce altă istorie ar putea s-o întreacă? Nici una. Cîte destine nu s-au perindat prin el! De ar fi să scrii despre doar cîteva, și ai umple pagini întregi de roman. Povești de iubire, săruturi furate, plimbări ale îndrăgostiților care se țin de mînă… Ca să nu spun de patrulaterul șahiștilor, unde se dezlănțuiesc pasiuni, unde așteptarea unei combinații încinge frunțile. Nu lipsesc șahiștii nici acum, pe frig. Zgribuliți, cu capul tras între umeri, scot din punga purtată după ei piesele de șah, desfac tabla cu 64 de pătrate și se pun pe joc. Frigul e îndată uitat… La leagăne, vreo doi copii se avîntă pe un tobogan. Bunicii nu-i prea lasă, că le îngheață mîinile… Poate că mulți își amintesc: pe locul unde se află acum Muzeul de Științele Naturii, era un stadion. Liceenii veneau aici să dea probele la „sport”, se întreceau la alergat, săreau la groapa de nisip sau peste ștachetă, după care fugeau la terasa restaurantului să-și stingă răsuflarea încinsă cu o bere scoasă de chelneri din lăzile grele, zincate, pline ochi cu gheață, sticle păstrate, pe atunci, în frapiere cu gheață. Vremurile acelea s-au dus. Azi, berile, chiar dacă sînt de soi, stau în vitrine frigorifice, care nu răcesc nici pe departe așa bine… Parcul își are istoria presărată cu întâmplări triste sau hazlii. Uneori nici nu știi să alegi între ele. Cum a fost, nu demult, încercarea de a face în parc grădină zoologică și peste tot au apărut anunțuri mari: „Parc cu căprioare donate de primarul municipiului Bacău, Dumitru Sechelariu, crescute în gospodăria proprie”. întreprinderea nu s-a oprit aici, dar tot ce a rămas din grădina zoologică sunt câțiva lei (nu ROL, nici RON, ci lei adevărați), ale căror răgete se aud cînd și cînd și înfioară firea. Cîțiva copii stau lipiți de grilaj și privesc leii flămînzi și triști, care nu-și găsesc locul… Sau cum a fost ideea de a face din Parcul Cancicov un parc al aleilor parfumate cu diverse parfumuri de floare. Aleea „regina nopții”, unde se răsădeau regine ale nopții, aleea „narciselor”, aleea „garofițelor”, aleea „zambilelor” și tot așa, alei pentru cîte flori sînt pe lume, care să ne îmbete cu miresmele lor. Dacă vîntul nu le amesteca… în orice caz, indiferent de grija edililor, a Direcției de Salubritate și Spații Verzi, de realismul sau extravaganța încercărilor de a fi pe placul trecătorilor, a băcăuanilor, Parcul e mereu același, de generații întregi. Chiar dacă un pic ciuntit de „retrocedarea” unei părți din el, cea dinspre calea ferată. (Dan PERȘA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.