Vederi din Bacău

Statuia lui Ștefan

Ar fi să străjuiască Bacăul, de n-ar fi așezată… în drum. Pe soclul ei de șase metri din beton placat cu travertin, avînd ea însăși aproape șapte metri înălțime, statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare este aproape invizibilă. Cei întrebați mi-au spus că n-au cum o privi, pentru că, fiind plasată într-o mare intersecție, sînt atenți la trafic, nu la monument. Străinul de Bacău, de ar vrea să citească inscripția făcută cu litere în relief de pe fațada soclului, n-are cum ajunge aproape de statuie. Ar risca să fie călcat de mașini. Noi am riscat, am văzut: „Ștefan cel Mare, Domn al Moldovei, 1457-1504″. Și totuși, că îl vedem sau nu, Ștefan nu se mișcă de-acolo. Stă călare și așa va sta veșnic. în mîna lui dreaptă stă paloșul, ținut de lamă, ridicat aidoma unei cruci (crucea cruciaților). în măna stăngă ține frîul calului. Domnul Moldovei, voievodul Moldovei este văzut astăzi drept cea mai luminoasă figură din istoria românilor. Avem ca probă voturile de la emisiunea „Mari români”, unde Ștefan a devansat toate marile noastre personalități: pe Eminescu și Mihai Viteazul, pe Carol I și Brâncuși. Am stat să privesc mai multe minute statuia. Am privit, în sus, coroana lui Ștefan, paloșul ținut cu fermitate, capul și umerii voievodului. Cînd gîtul mi-a amorțit, ochii mei coborînd încetul cu încetul pe trupul voievodului, pînă la picioarele-i înfipte în scări și mai jos, urmînd soclul solid, mi-a fost dat să văd ceva de care uitasem de mult: mica alee în trepte ce duce la statuie. Ea este străjuită de două bronzuri, de două basoreliefuri în bronz, ce reprezintă două scene alegorice realizate după legendele adunate de Ion Neculce în cronica sa „O samă de cuvinte”. Mărunte ființe ce sîntem, mi-am spus atunci. N-am fi știut azi mai nimic de Ștefan, dacă nu-l scria Neculce în cronica sa. Ștefan iese și se înalță în rondoul intersecției din legendele lui Neculce. Se naște din cuvintele cronicarului. Și îndată parcă am văzut acel rondou acoperit de iarbă făcut nu din pămănt, ci din cuvinte, din cuvintele din care se ivește Ștefan. Rădăcina lui Ștefan e istoria și Moldova, dar din rădăcină n-ar fi crescut vreun trunchi, și rod nu ar fi fost, dacă nu era țărîna, glia, ogorul cuvîntului. Iată cum, din cuvînt, fruntea domnitorului se poate înălța la cer. Micul Neculce și marele Ștefan. Mi-am amintit atunci un vers ce îmi părea anodin înainte: „fără cel mic, n-ar fi cel mare”. Și cum ar fi atunci să-l uităm și pe celălalt om, mult mai apropiat în timp de noi, care a oferit Bacăului, prin munca sa, monumentul: sculptorul Mircea Ștefănescu. Monumentul său a fost dezvelit în 1975, cînd se comemorau 500 de ani de cînd Ștefan, „atletul creștinătății”, îi învingea pe turci la Podul înalt. (Dan PERȘA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!