Veniturile bugetare cu aproape 20% mai mari

Administrator

Veniturile bugetului general consolidat au crescuț în primele șapte luni ale anului 2007, cu aproape 20 la sută față de perioada similară a anului trecut, ajungîând la 66,7 miliarde de lei, potrivit datelor centralizate de Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF) – ne-a informat purtătorul de cuîvnt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Adrian Anghel. Astfel, veniturile bugetului de stat s-au majorat cu 17 la sută, ajungînd la 41,63 miliarde de lei, cea mai mare creștere fiind înregistrată de veniturile din impozit pe venit și salarii, de 44 la sută (7,43 de miliarde de lei) și cele din impozitul pe profit, cu o creștere de 36 la sută (7,1 miliarde de lei). Veniturile din taxe vamale au înregistrat o scădere de aproape 62 la sută, în perioada analizată, cifrîndu-se la 486 de milioane de lei. Veniturile din Taxa pe Valoarea Adăugată au înregistrat o creștere de 4 la sută, pînă la circa 15,78 de miliarde de lei. În același timp, veniturile din accize au crescut cu doar 7,22 la sută, pînă la șase miliarde de lei. Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat au înregistrat o creștere de 22,5 la sută, pînă la 13,51 de miliarde de lei, iar cele ale bugetului pentru șomaj s-au majorat cu peste 11 la sută, ajungînd la 1,37 miliarde lei. În prezent, veniturile bugetare reprezintă circa 30 la sută din Produsul Intern Brut. Potrivit strategiei fiscale a Guvernului, pînă în 2013 – 2014 veniturile bugetare vor ajunge la 38 la sută din PIB. Bugetul general consolidat a înregistrat, în primele șase luni ale anului, un deficit de 0,19 la sută din PIB, în condițiile unor venituri de circa 57,88 de miliarde de lei și ale unor cheltuieli de 57,66 de miliarde de lei. La finele lunii iunie, România avea un PIB de 390,3 miliarde de lei. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.