Așa cum am anunțat, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a aflat joi într-o vizită de lucru în județul Bacău, însoţit de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ștefan Ioniță.
La finalul vizitei, ministrul a avut o întrevedere cu oficialități județene și locale, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău, după care a susținut o conferință de presă, alături de senatorul Dragoș Benea, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, Cosmin Necula, primarul Bacăului, și conducerea CNAIR.
Oficialii au dat informații despre centura Bacăului, podul de la Onești, DN 11 Bacău-Brașov, aeroportul Bacău, modernizarea acostamentului căii ferate ce străbate municipiul Bacău. S-a discutat și despre autostrăzi.
Ce se întâmplă cu Centura Ocolitoare a Bacăului
„Sunt și vești proaste, cum e cea cu centura, dar sunt și câteva vești bune. Sunt profund nemulțumit de ceea ce s-a întâmplat cu execuția șoselei. Amplasamentul va fi preluat și probabil la sfârșitul lunii august vom avea o altă firmă executantă”, a spus senatorul Dragoș Benea.
„Din păcate, Centura Bacău a avut neșansa unui antreprenor neserios, care nu s-a mobilizat, nu a alocat resurse, asfel încât s-a reziliat contractul. Statul român este un partener serios, care finanțează lucrări, dar și companiile trebuie să dea dovadă de seriozitate și nu doar să vâneze clauze în contract, pentru a obține sume suplimentare. Amplasamentul va fi preluat, iar în semestrul al doilea vom demara procedura pentru proiectare și execuție. Sperăm să lansăm licitația în luna august”, a declarat ministrul Răzvan Cuc.
Reprezentanții CNAIR au precizat că, de data aceasta, partea estică a centurii Bacăului se va scoate la licitație direct pe profil de autostradă, nu ca la precedenta licitație, unde se prevăzuse doar o cale de circulație plus terasament. Astfel, cei 16 km vor fi direct la profil de autostradă.
Ce se asfaltează în 2017 pe DN 11 Bacău-Brașov și pe DN2F, Bacău-Vaslui
„Am avut discuții cu președintele Sorin Brașoveanu, vizavi de modernizarea drumului DN 11, obiectiv pe care s-a intervenit și anul trecut. În acest an, va avea finanțare pentru covoare asfaltice, pentru intervențiile necesare pe acest tronson”, a informat ministrul Cuc.
Pe DN 2F, de la Secuieni până la limita cu județul Vaslui, se va turna covor asfaltic, de la km 14 la km 35, în total 21 de km. Pe DN 11, de la ieșirea din Bacău spre Onești, până după pensiunea Helen, circa 6 km, și pe DN 2 se mai toarnă covoare asfaltice.
Pe tronsonul Comănești – Ghimeș, unde modenizarea s-a oprit la intrarea în Asău, se va turna asfalt pe circa 15 km, între Albeș și Ghimeș-Făget, care este din plăci betonate și s-a degradat foarte mult. În câțiva ani, se va moderniza tot drumul spre județul Harghita.
Planuri pentru DN 11 Bacău-Onești-Brașov
Ministrul Răzvan Cuc a vorbit despre perspectivele DN 11: „În perioada următoare, vom încerca să obținem o finanțare de la instituțiile financiare internaționale pentru un portofoliu mai vast de DN-uri, pentru a putea demara procedurile de proiectare și execuție. Între acestea, este inclus și DN 11”.
Modernizarea celor 159 de km ai drumului DN 11 Brașov-Onești Bacău va costa 634 de milioane de lei. Investiția va fi «spartă» în mai multe segmente, pentru a putea fi licitate separat. În județul Bacău, ar fi 85 de km de drum ce trebuie modernizat. Este luată în calcul această variantă, ce ar urma să fie realizată de la bugetul de stat. Studiul de fezabilitate va începe să fie realizat din 2018, pentru ca lucrările efective să se facă după 2021.
Masterplanul, o veste proastă
Senatorul Dragoș Benea: „Realizarea în perioada 2021-2030 a DN 11 este o veste proastă pentru Bacău, din păcate guvernul trecut nu a prioritizat investiția. Vom vedea dacă se poate modifica Masterplanul pe Transport. Pe actualul Masterplan, sunt două autostrăzi, una, Bacău-Brașov, pentru 2021-2030, și încă una, Iași-Târgu-Mureș, care – eu am mai spus – nu se va face niciodată, pentru că ar costa 9 miliarde de euro. Cei 153 de kilometri de șosea până la Brașov ar costa 630 de milioane de euro, dar nu cred că va fi dată în funcțiune până în 2025. Dacă va fi!”.
În mai 2017, au precizat oficialii CNAIR, se desemnează câștigătorii licitațiilor pentru Studiile de Fezabilitate aferente celor trei tronsoane ale Autostrăzii 7, Ploiești-Pașcani, care va trece prin Bacău și din care face parte și centura. În urma realizării SF-ului, se va decide dacă șoseaua va fi drum expres sau autostradă.
Aeroportul e în grafic, turnul de control nu e
„Lucrările la aeroport sunt în grafic, se vor finaliza în iulie-august 2017”, a precizat Sorin Brașoveanu, președintele consiliului Județean Bacău. Aeroportul nou va fi pus în funcțiune după ce ROMATSA va termina de instalat noua aparatură din turn.
Turnul cel nou va funcționa o perioadă în paralel cu cel vechi. Primăria urmează să înceapă modernizarea drumului de acces către aeroport, iar Consiliul Județean urmează să lanseze licitația pentru modernizarea pistei.
Legat de problema dotării turnului de control, ministrul Răzvan Cuc a precizat: „Investiția trebuie făcută de ROMATSA în noul turn ce-i va fi pus la dispoziție pe Aeroportul Bacău. ROMATSA va demara toate procedurile necesare pentru achiziția echipamentelor, astfel încât la 1 noiembrie 2017 să avem turnul funcțional”.
Primăria Bacău vrea terasamentul căii ferate
Primăria vrea să ia în administrare porțiunea de lângă calea ferată, din cartierul CFR, ca să o întrețină și să o modernizeze. Este nevoie de acordul CFR, care este proprietarul terenurilor, a declarat primarul Cosmin Necula. Ministrul Cuc a replicat că va discuta cu cei de la CFR, pentru că i se pare normal ca ministerul să cedeze administrarea terenurilor pe care nu le poate întreține.
Se așteaptă planuri pentru podul de la Onești
Podul rutier peste râul Trotuș, din municipiul Onești, județul Bacău, se deteriorează vizibil, fiind pusă în pericol siguranța traficului și a rețelelor de utilități.
„Am discutat cu autoritățile locale despre podul de la Onești, îl aștept pe domnul primar cu o nouă expertiză referitoare la lucrările necesare și îl vom prelua la ministerul Transporturilor, la CNAIR, pentru a-i aloca sumele necesare întreținerii și remedierii tuturor problemelor”, a precizat ministrul Transporturilor.
chiarasa a zis
care este vestea buna?
kronos a zis
in anul 2388 cand nu mai suntem copii se termina centura neinceputa si autostrada suspendata peste Bacau
Iulian a zis
Centura este inceput oarecum . S-a sapat pana in aria comunei Saucesti . Dar… din ce scrie sus , am inteles ca se va licita iar in august, deci pana atunci pauza lucrari la centura .
COSTICĂ a zis
Vestea proastă e că sunteți niște prosti cei care tăceți și înghițiți jaful din țarăț Vestea bună e tot aia.
Tralalela 45 a zis
Unde esti Ceausescu Doamne,ca punand mana pe ei….!
uncas a zis
Totusi se investeste ceva sau numai carpeli?
Stan a zis
Puneti poze de la semnarea contractului si de la taierea panglicii.
Sa ni-i amintim pe cei care ranjeau la poza si se bateau cu caramida ca ce mare realizare au facut ei pt Bacau.
Ioan a zis
Benea a stat atatia ani la conducerea judetului fara nici o mare realizare.Nu-I este rusine de prestatia sa.Aeroportul ,desi era anuntat ca la sfarsitul anului 2016 va fi gata,apoi iunie 2017 ,cred ca pana la sfarsitul anului nu va fi gata.Centura Bacaului va fi gata cred ca prin 2025.
Olteanu Cezar a zis
Domnul ministru este in eroare.Studiul de fezabilitate pentru modernizarea DN 11 este facut din 2008 si aprobat pentru o valoare a investitiei de 796.462.000 lei prin HG 993 din 02.09.2009. Ca atare acum nu ar trebui decat o actualizare si finantare.
Bios a zis
Pai și licitația pt un nou studiu și comisioanele aferente ?
romanul a zis
Adevarat, dar acel studiu a fost facut de PD si de Basescu, acum trebuie facut altul, ca sa se poata lua din nou spaga de la cei care il fac acum.
Radu a zis
Aceeasi indivizi …aceleași scuze.
kros a zis
Benea ar trebui sa se ceara singur afara.Din pacate a dovedit ca este un om slab pentru a conduce un judet.Cu oameni ca el Romania se scufunda.In 2005-2016 cit a condus judetul,tot ce era in responsabilitatea lui,nu sa realizat.Drumurile nationale Bacau-Vaslui,Bacau Miercurea Ciuc.Bacau-Onesti.Centura Bacaului,Aeroportul Bacau.Toate prioritatile Bacaului nu au fost realizate.Este rusinos ca a mai iesit si parlamentar.