Coșmar cu flori de crin și viperă…
Calistrat COSTIN
…E către miezul nopții, liniște, liniște, aud cum rod în mine acele insecte din ordinul coleopterelor numite „cari”, sînt „carii” venind dinspre mileniul al treilea, aș vrea să dorm și să visez ceva cu sens, mi-e dor de-un sens între atîtea „non-sensuri”, în fine, un vis, oricare, m-aș mulțumi și cu un nou „non-sens”, numai să fie unul deplin, e liniște, ce liniște, păcat că-i prea tîrziu, era mai bine niciodată… Nu pot să dorm, e cald, zăpușeală, năduf, scot glastra cu crinii la fereastră să respire bietele flori în voie, să-ncerc să dorm totuși, sînt cam trecuți crinii și-au început să ningă din ei petale albe și polen și liniștea se surpă… Se-aude, ce se-aude?! Aud ceva, un glas de la parter, din fața casei…
– Ascultă, locatare, sau ce-i fi, nu mă mai pot abține, ești un porc, în fiecare zi arunci cu murdării în capetele oamenilor, am să te dau în judecată!
– Ooooo, doamnă, dumneavoastră erați, acum cînd e trecut de miezul nopții… Poate n-ați observat bine – nu-s murdării, petalele de crin nu-s murdării… Și-apoi, au căzut jos de la balconul meu din pură întîmplare!
– Ba, murdării sînt, te rog! Petale sînt la dumneata acolo în apartament, și nu aicea pe bordură pe unde cetățenii de la bloc își văd de treburile lor, și nu au nici un chef să se împiedice de crinii oricărui zevzec!
– Doamnă, nu sînt zevzec, v-o jur, în fine, sînt vinovat de tot ce s-a întîmplat… Petalele de crin, oricum, nu sînt gunoi! Cît despre mine personal, cum că aș fi porc mi-e greu s-o cred, cîtă vreme mi-am început pruncia într-un pîntec de femeie, așa ca dumneavoastră… și argumentul decisiv că nu am nimic de rîmător în arborele meu este că sînt copil din flori! De aceea vă rog să vă retrageți „porcul” și „zevzecul” înapoi că vă trăsnesc cu glastra în cap și, zău, în crucea nopții, e deranjant pentru umanitatea din care sînteți, doamna mea, croită anapoda!
– Săriiiți, oameni buni, săriiiți, nesimțitul cu barbă, măgarul de la cinci a venit alcoolizat acasă și mi-a dat cu glastra în cap, săriiiți, săriiiți, nebunul, la balamuc cu el!!!
Și „bunii oameni” au sărit, au constatat că doamna-i lac de sînge cu țăndări de cristal înfipți în miriștea obrajilor, mi-au intrat în salturi prin lemnul ușii, mi-au răsucit, ca la greco-romane, brațele la spate, mi-au căsăpit și crăpat capu-n patru cu răzătoarea de ras morcovi, și m-au lăsat, naturalmente, lac de sînge în generosul meu vis… cînd m-am trezit, glastra mea de cristal… intactă, stătea în așteptare să-i fie împrospătată apa, crinii pleoștiți ca bătrînii vegheau la liniștea din jur, miroseau acum a fîn cosit demult, în casă vraiște, ca după furtună, e bine, trăiesc, cobor cu liftul la parter să-mi văd vecina și s-o întreb de sănătate, sun, mi se deschide ușa scîrțîind muzical și … și ați ghicit: doamna e bandajată ca un erou necunoscut la cap, mă vede și mă îmbrîncește afară, și mai afară, și… și n-apuc să mă mir îndeajuns cum glastra mea în totul neatinsă i-a făcut babei Hîrca un pocinog de milioane…
Cu siguranță mă va acționa în judecată, iar glastra mea din cel mai fin cristal nu va putea convinge onorata Curte că nu ea, glastra, s-a spart în capul hoaștei responsabilă cu liniștea în bloc… în fond, puțin absurd nu strică! E iarăși miezul nopții, liniște, liniște, ce liniște, mi-e frică, un hap, un somnifer, și voi dormi profund… nu mai rod carii în mine, carii dintre milenii dar… aud cum rod tocmai carii de la începuturile universului, și nu mă-ndur să mă mai nasc din nou în zorii istoriei mileniului al treilea, dar… e tîrziu, cam prea tîrziu, era mai bine niciodată! Numai la bloc să nu stai…
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.