VOLEI MASCULIN – DIVIZIA A2: Știința Bacău a început în forță noua ediție de campionat în liga secundă la volei masculin, cu trei victorii din tot atîtea posibile. Cea mai recentă a fost obținută sîmbătă, 3:0 (25-17, 25-20, 25-13) cu CSMU Suceava în prima partidă de pe teren propriu. Elevii lui Cornel Păduraru nu au avut nici o problemă în a se impune categoric, în aproximativ o oră de joc. Bine coordonați de ridicătorul Manda, colegii săi au evoluat cu dezinvoltură și au găsit mereu breșele din defensiva adversă. Cu un blocaj eficient și cu atacuri necruțătoare, voleibaliștii Bacăului și-a ținut adversarii la respect și, logic, rezultatul așteptat a venit.
Oaspeții au condus cu 2-0 la începutul primului set dar imediat lucrurile au intrat în normal și gazdele au preluat inițiativa: 4-2, 15-12, 25-27. Actul secund s-a jucat în aceeași notă, cu Lazăr și compania în permanentă ofensivă, lucru reflectat și de tabelă: 8-5, 16-12, 21-16, 25-20. Cei cîțiva spectatori prezenți la Sala Sporturilor nu au avut nici în continuare ce regreta. De la 11-8 în setul al treilea voleibaliștii băcăuani au decis să scurteze durata partidei și s-au dezlănțuit, 19-9, 25-13.
Antrenorul Cornel Păduraru a utilizat tot lotul avut la dispoziție.
Știința: Manda – M. Cartacuzencu, G. Cartacuzencu, Lazăr, Țurcanu, Șova – Iagăru (libero); au mai jucat Ghencioiu, Loteanu, Molnar, Apetrei, Paraschiv.
CSMU Suceava: Sasu – Ursache, Giurcă, Rusu, Petraru, Orășanu; au mai jucat Cucurusiac, Prodan și Maxim.
Așadar, după trei etape Știința este în frunte cu maximum de puncte, 6, plus un setaveraj de 9:1.
Etapa viitoare, pe 13 octombrie, Știința va juca în deplasare cu Tomis Constanța. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.