Victorie scontată

Redacția Ziarul de Bacău

• Știința Bacău – Hidrotehnica Buzău 30-21 (15-9)

HANDBAL MASCULIN -DIVIZIA A: Știința Bacău a cîștigat sîmbătă meciul cu Hidrotehnica Buzău, 30-21 (15-9), din cea de a doua etapă a returului campionatului Diviziei A la handbal masculin, seria Est. Băcăuanii au mizat de la început pe o victorie, lucru echivalent cu păstrarea șanselor de a promova în liga națională. Știința ocupa, înintea celei de a 15-a etape a campionatului, locul al treilea în grupă, la două puncte diferență de lidera clasamentului, CSM Medgidia.

Deznodămîntul partidei nu a fost pus nici o clipă înainte de semnul întrebării. Handbaliștii băcăuani au controlat jocul de la un capăt la celălalt, au condus în permanență și au reușit previzibila victorie fără să fie nevoie să se întrebuințeze la maximum. După startul bun din prima etapă a returului, 29-19 cu Universitatea Valahia Tîrgoviște, în deplasare, Știința continuă să aspire la locul al doilea în seria Est a campionatului, cel care dă dreptul ocupantei acestuia să joace meci de baraj pentru promovarea în Liga Națională.

Cel mai eficient jucător în meciul Bacău – Buzău a fost Grigorie, de la gazde, autor a 11 goluri, dintre care două din lovituri de la 7 metri. În clasamentul eficienței, Grigorie a fost urmat de Șchiopu, colegul său de echipă, respectiv Anița (Hidro Buzău), ambii cu cîte șase reușite.

Știința: Brezan (Torică, Gheorghe) – Secită (3 goluri), Cazacu (1), Lăpușneanu (3), Grigorie (11), Bangău (1), Șchiopu (6); au mai jucat Frățilă (2), Moraru (1), Rusu (2); antrenor Constantin Hornea;

Hidrotehnica: N. Anița (6), Radu (1), Simion (5), Stan (5), Dragomir (1), Al. Anița (1), Tănase (1), Tudorache (1).

Au arbitrat Laurențiu Radu, Valentin Ursu (Tulcea). (Marius AMBROZIE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.