~2 min lectură • 2 comentarii

VIDEO Premierul Victor Ponta – vizită în comuna Mărgineni – Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Premierul Victor Ponta, candidat la Președinția României, a făcut azi o vizită în județul Bacău. Prima descindere a delegației guvernamentale, completate de lideri naționali și locali ai PSD și parlamentari, a fost la Dărmănești, pe șantierul proiectului de canalizare și construcție a stației de epurare. Tot în Dărmănești, premierul Victor Ponta a înmânat autorităților locale contractul de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a unei grădinițe cu patru săli.

În comuna Mărgineni, premierul Victor Ponta i-a înmânat primarului Marcelin Șolot contractul de finanțare prin PNDL a asfaltării unor drumuri comunale din Mărgineni. În fața locuitorilor comunei, a fost înmânat în mod festiv și contractul pentru iluminatul public pe bază de energie solară.
Victor Ponta la Margineni Bacau

Primarul Marcelin Șolot a subliniat faptul că semnarea a două contracte, de circa 5 milioane de euro, echivalează cu investirea unei sume echivalente cu bugetul comunei Mărgineni pe 100 de ani.

Premierul Victor Ponta: „Mă bucur că azi venim cu aceste două proiecte, sistemul de iluminat în toată comuna și șase kilometri de drumuri.Vă doresc să aveți copii sănătoși și bătrâni cărora să nu li se taie din pensii. Vă promit că nimeni n-o să mai taie nimeni din pensia vreunui om.”

Urmăriți discursurile integrale ale lui Marcelin Șolot și Victor Ponta:

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. o
    octo
    13 octombrie 2014, 18:49
    0

    jenant frate. nu-i mai vedeti 1000 ani de acum incolo.

  2. F
    Fotoreportaj: ce nu s-a văzut la TV la vizita lui Victor Ponta în județul Bacău - Kristofer.ro
    14 octombrie 2014, 11:04
    0

    […] Mărgineni: a înmânat primarului Marcelin Șoloț contractul privind asfaltarea de drumuri comunale, derulat prin PNDL, și contractul pentru iluminat public prin utilizarea energiei solare (detalii); […]

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.