VIDEO Traficul de persoane, combătut pe Valea Plângerii. Filme şi mărturii cutremurătoare

Redacția Ziarul de Bacău

Curtea de Apel
Pentru peste o sută de elevi de la Liceul Tehnologic din Răchitoasa, ziua de vineri a fost una specială. Timp de o oră, tinerilor li s-a predat o lecţie de viaţă menită să le deschidă larg ochii la pericolele şi tentaţiile la care sunt expuşi, şi care le pot distruge iremediabil viitorul.

Iniţiatorul acestei idei este comisarul şef Ion Munteanu, şeful Centrului Regional de la Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane ANITP Bacău, iar locaţia nu a fost aleasă la întâmplare, Valea Plângerii, cum mai este cunoscută Valea Zeletinului, fiind zona de unde sunt racolate majoritatea victimelor din judeţ, şi folosite apoi în Occident ca sclave sexuale sau muncitori lipsiţi de libertate.

În prezenţa dascălilor şi a unui psiholog de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, despre toate aceste pericole şi tentaţii au mai vorbit reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, dar şi preotul din comună. În condiţiile în care statisticile oficiale arată că în zilele noastre sunt peste 27 milioane de sclavi în lume, tinerii au aflat în mod direct de la specialiștii în anticiparea și combaterea traficului de persoane cum să se ferească de pericolul de a deveni victime ale diverselor forme de racolare pentru sclavie sexuală și muncă, ce se desfășoară cu ajutorul internetului, dar şi prin racolare directă.

Pentru exemplificare, iniţiatorii originalei ore de dirigenţie le-au prezentat elevilor înregistrări video cu muncitori români obligaţi să muncească precum roboţii, într-un ritm infernal, într-un depozit din Germania, mărturii cutremurătoare ale unor studente din România, prostituate în Elveţia, precum şi cu un grup organizat de trafic de persoane din Bacău, în momentul arestării de către magistraţii Curţii de Apel.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Victor+Tiberiu+Antal
    11 mai 2015, 06:39
    0

    Ce a cautat popa la aceasta manifestare ? Am ajuns mai rau ca Afghanistanul, nu ne putem caca fara sa vina popa sa blagosloveasca !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.