Unul dintre ultimii veterani băcăuani ai celui de-Al Doilea Război Mondial a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare, la Cimitirul Sărata I din municipiul Bacău.
Constantin Iacob, veteran de război decorat de-a lungul vieții pentru meritele sale militare, s-a stins din viață la venerabila vârstă de 99 de ani și trei luni. La ceremonia de înmormântare au participat membrii familiei, numeroși apropiați, dar și doi generali ai Armatei Române, veniți să îi aducă un ultim omagiu.
Potrivit celor care l-au cunoscut, Constantin Iacob s-a înrolat în Armata Română la numai 17 ani și a luptat pe front în timpul celei mai mari conflagrații mondiale. A participat atât la campaniile împotriva trupelor sovietice, cât și, după întoarcerea armelor de la 23 august 1944, la luptele împotriva Germaniei naziste.
În semn de respect pentru serviciul său militar, ceremonialul funerar a inclus toate onorurile cuvenite unui veteran de război. Garda militară prezentă la ceremonie a tras salve de onoare, iar familiei i-au fost înmânate steagul României și insignele purtate de defunct.
Moartea lui Constantin Iacob marchează dispariția unei generații care a trăit direct drama războiului și care a scris, prin sacrificiu, una dintre cele mai dificile pagini din istoria României.

Usor, usor cate un pic ne parasesc in tacere si modestie toti eroi adevarati, care nu au cerut certificate care sa justifice patriotismul lor !!! Din ce in ce suntem mai saraci sufleteste !!! CINSTE TUTUROR ACESTOR ADEVARATI EROI, MEMORIE VESNICA ,SA LE FIE TARANA USOARA IAR NOI CEI CARE PROFITAM DE SACRIFICIUL LOR MACAR SA II POMENIM !!! RESPECT !!!