Vin franțuzoaicele de la Albi

Administrator

VOLEI FEMININ – TOP TEAMS CUP: Doar două zile au mai rămas pînă la disputarea primei manșe a optimilor de finală ale Top Teams Cup dintre Știința Bacău și formația franceză USSP Albi. Reamintim că pentru calificarea în faza următoare se dispută două partide, tur-retur. Dacă scorul la victorii rămîne egal după cele două meciuri, se mai joacă un set un set suplimentar pe terenul echipei gazdă în retur. Echipa care cîștigă acest set se califică. în aceste condiții, Știința este din start dezavantajată.

Cine este USSP Albi?

Echipa franceză a avut acces direct în optimile Top Teams Cup, nefiind nevoită să treacă prin faza preliminariilor. Ocupă locul al treilea în campionatul francez, la 5 puncte de lideră, Racing Club Cannes, dar diferența nu este atît de mare pe cît pare. Facem precizarea că în prima ligă franceză feminină sînt 13 echipe și că sistemul de punctare este diferit față de cel de la noi. Astfel, pentru victorie, indiferent de scor, se acordă 3 puncte. Pentru înfrîngere cu 2:3 se dau 2 puncte, iar pentru înfrîngeri cu 1:3 și 0:3 se acordă un punct.
USSP Albi are în componență jucătoare din cinci țări, majoritatea din Franța și cîte una din Ucraina, Statele Unite, Australia și Ungaria. Echipa este pregătită de Jean Marc Biasio și Stephane Simon.
întrucît meciul va avea loc miercuri, de la ora 17, pentru a se reface după oboseala drumului, voleibalistele franceze vor veni de astăzi în Bacău.

Celelalte partide ale „optimilor”

Pentru ocuparea celorlalte lucuri din sferturile de finală se vor disputa următoarele partide: CS Madeira (Portugalia) – Platina Longa Lichtenvoorde (Olanda), OMS Senica (Slovacia) – Grupo 2002 Murcia (Spania), Krug Cerkasy (Ucraina) – VFM Frances-Montagnes (Elveția), Asterix Kieldrecht (Belgia) – Slavia UK SLSP Bratislava (Slovacia), Aluprof Bielsko-Biala (Polonia) – CSKA Moscova (Rusia), Postar 064 Belgrad (Sebia) – Clube Academico Trofa (Portugalia), Schweriner SC (Germania) – Rapid București.
în caz că Știința va trece de Albi, în turul următor va întîlni învingătoarea dintre CS Madeira și Platina Longa. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.