Virgil MOCANU

Unul dintre numeroasele noastre proverbe sună astfel: „spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești”. Așadar, anturajul este o parte integrantă a mediului psihosocial al individului, caracterizată, în principal, prin proximitatea spațială și psihologică a componenților săi, prin aspect informal și o anumită frecvență în timp a interrelațiilor subiectului cu cei din apropiere:

– Adunările cele rele strică deprinderile cele bune
– Cine doarme cu cîinii se scoală plin de pureci
– Cine trăiește cu chiorii se învață a se uita cruciș
– Cu prietenii răi, rău te faci, cu cei de omenie mănînci colaci
– Cu șchiopul împreună de vei locui, te-nveți și tu a șchiopăta
– Cu ce dascăl locuiești/ Așa carte-alcătuiești
– Cu cel cuvios de vei locui, cuvios vei ieși;/ cu cel drept, drept și cu cel înțelept, înțelept;/ iar cu cel îndărătnic, cu mult mai îndărătnic
– Cu chiorii, chiorăști/ Cu gîngavii, gîngăvești
– Fugi de cei răi, ca să nu te faci ca ei
– Omul se îndreaptă după oameni
– Spune-mi cu cine mergi/ și-ți voi spune ce plătești
– Spune-mi cu cine te însoțești/ Ca să-ți spun cine ești
– Stai cu țiganul/ înveți țigănește,/ cu turcul, turcește,/ cu neamțul, nemțește

Fără a nega capacitatea de automodelare a individului, folclorul paremic accentuează ideea potrivit căreia omul este produsul ansamblului relațiilor sociale și psihosociale pe care, în timp, le creează și configurează în raporturile cu semenii săi. Prin semnificațiile degajate, acestea ilustrează schimbările determinate de mediul psihosocial apropiat asupra profilului comportamental și de atitudine al individului, modul cum acesta învață, deliberat sau constrîns, să se conforme prescripțiilor și normelor grupului de apartenență. în raport cu orientarea lor valorică, anturajele sînt instanțe de specializare pozitivă sau negativă, conducînd fie la interiorizarea de către individ a unui model etico-normativ admis și deziderabil, fie la structurarea unei conduite marginale în raport cu societatea.
Pentru caracterul preponderent social al personalității pledează și alte situații care pornesc în evaluarea individului nu de la particularitățile sale biologice și psihologice, ci de la calitatea mediului psihosocial pe care acesta îl cultivă. în sfîrșit, înțelesul cel mai larg pe care ni-l comunică întregul set de maxime pare a fi acela că „omul rămîne măsura pentru om”, etalonul atitudinilor, conduitelor și năzuințelor sale.intre numeroasele noastre prover

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!