Claudiu BOANGIU
„Limba noastră-i limbă sfîntă.” Dacă ai cunoștință de versul în cauză, cu siguranță că te vei feri să folosești cuvinte pe care nu le înțelegi. Totodată, cu certitudine, te vei gîndi de două ori și vei spune doar o singură dată, dar bine, ceea ce vrei să comunici. Există și o glumă, cu iz de recomandare, pe care am auzit-o nu o dată circulînd între prieteni, atunci cînd unul vrea să spună ceva și nu-și găsește vorbele: „Zi-o, nene, în cuvinte simple și pe-nțelesul tuturor”. Ori, mai la-ndemînă, „spune-o, omule, cu cuvintele tale”. Nu mă erijez într-un mare priceput într-ale limbii române și lexicului său, dar îmi permit să observ cîtă confuzie poate stîrni folosirea cu neîndemînare a bogăției de cuvinte și a sensurilor lor. Mergînd la concret, trecem în revistă halimaua creată în tîrguri de adresa Direcției Sanitar-Veterinare Bacău prin care se interzicea, în urmă cu o aproape o lună, pentru a se evita răspîndirea gripei aviare, „comercializarea animalelor, păsărilor, produselor de origine animală și a furajelor”. Circulara a poposit pe birourile primarilor din județ, care au luat act și au tras zăvorul tîrgurilor periodice. Nu am habar dacă edilii au deschis vreun dicționar al limbii române, dar cred că știu cu toții cu ce-și hrănesc (furajează) animalele din gospodării. Cei de la DSV și-au făcut doar treaba, e adevărat, dar nu au știut și ce consecințe va atrage misiva lor. Pentru că în categoria furajelor intră și porumbul, acesta a fost interzis de la comercializare. Veste bună pentru speculanții care, „insensibili” la temerile veterinarilor privind răspîndirea gripei aviare, au văzut doar o altă oportunitate de a realiza profit. Așa că au pornit cu căruțele din poartă-n poartă, încercînd să-și vîndă porumbul la suprapreț. Și se pare că le-a mers bine, de vreme ce vestea cu scumpirea furajului interzis de DSV a ajuns și la urechea ziariștilor.
Chiar și cu dicționarul în față (ce-i drept, a ziaristului), Vasile Zaharia, directorul de la DSV, s-a încăpățînat să susțină că el a învățat că porumbu’ nu-i furaj. Din cîte știu, domnia sa are rădăcinile înfipte în mediul rural și mai mult ca sigur a hrănit orătăniile de pe lîngă casa părintească. Asta nu-l obligă să-și amintească dacă atunci cînd furaja animalele la dădea și niscai porumb. Dar să contrazică și „cuvîntarul” limbii române…! Probabil că o listă explicită cu produsele prohibite i-ar fi lăsat pe speculanți cu buza umflată și altfel ar fi stat lucrurile acum pentru țărani. Tărășenia cu accente neplăcute creată de angajații de la DSV îmi amintește de o alta, ce-i drept amuzantă. Parascovenia i s-a întîmplat unui român care, pe la sfîrșit de veac XIX, cînd la modă erau franțuzismele, și-a comandat la un han, pentru următorul popas de noapte, „o cameră șofată (încălzită – n.n.)”. Și așa s-a trezit în odaie cu o țărăncuță trupeșă și de pofte ațîțătoare, pentru că se-nțelesese de către neaoșul hangiu că omul și-ar dori „o cameră ș-o fată”. Prea multe confuzii se petrec pentru că nu vorbim cu toții aceeași limbă. Dar nu toate au haz.d la concret, trecem în revistă halimaua creată în tîrguri de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.